Cu primul său roman, Trandafirul dispărut, Serdar Ozkan devine al treilea cel mai tradus scriitor de limbă turcă, după Orhan Pamuk şi Yasar Kemal. Romanul a apărut până acum în nu mai puțin de 50 de țări. O carte comparată de mulţi ba cu Micul Prinţ, ba cu Alchimistul lui Coelho, Trandafirul dispărut încearcă să îşi câştige un loc special în topurile literare contemporane. Trandafirul dispărut e o poveste în care diferite culturi şi filozofii se amestecă în ritmul modern.
Pascal Bruckner a revenit în România, la sfârşitul lui iulie, pentru a-şi lansa un volum de eseuri, Paradoxul iubirii, recent publicat de editura Trei, dar şi pentru a-şi relansa bestsellerul care l-a făcut celebru, Luni de fiere. Publicul din România l-a primit cu aceeaşi căldură ca întotdeauna. Un interviu realizat de Florina Pîrjol pentru BookMag.
Lui Alan Bradley îi place să fie straniu. În detalii, în personaje, în insistenţa cu care o pune în felia de lumină sumbră pe eroina sa, Flavia de Luce. Ea a apărut şi în Plăcinta e mai dulce la sfârşit şi se întoarce acum, în Buruiana care împleteşte ştreangul. O copiliţă pe care creatorul ei vrea s-o facă detectiv şi, ca atare, o antrenează încă din pruncie. Are 11 ani, o vârstă parşivă. E mai deşteaptă decât aiuriţii superficiali de seama ei, dar asta şi pentru că duce în spinare un bagaj emoţional mai pestriţ şi mai greu decât ceilalţi. Flavia este o Cenuşăreasă iubitoare de chimie – are două surori care o persecută şi un laborator în care coace parcă, pe alocuri, destinele lumii întregi. Nu-şi cunoaşte mama, dispărută de lângă ea, dar nici tatăl, figură absentă şi distantă, chiar dacă aflat în apropiere.
Aș vrea să te anunț că, de când am ajuns la pagina 104 din romanul tău Să nu mă părăsești, ești prietenul meu. Și să nu crezi că sunt vreo obsedată. M-am împrietenit, de-a lungul timpului, cu foarte puțini …
Americanii sunt mândri de SF-ul lor și aș spune că pe bună dreptate. Dincolo de faptul că ei scriu într-o limbă devenită universală, ca latina pentru mințile luminate din Evul Mediu, n-am auzit să existe vreo altă țară unde să se producă atâta SF pe bandă rulantă, să se publice anual câteva mii de cărți ale genului (unele noi, altele reeditate) și să se vândă cu sutele de mii și cu milioanele de exemplare, atât din librării cât și de pe Internet. Aflându-te într-o asemenea situație absolut privilegiată, presupun că e greu să-ți înfrângi un sentiment imperial care te poate face să crezi că tot ce e interesant și valoros în lume pleacă de la tine. Tu ai inventat fiecare lucru și îi gospodărești pe scară amplă consecințele.
Îmi place Barnes enorm. Îmi place ce scrie, cum scrie şi chiar şi felul în care îşi trăieşte viaţa are ceva care te face să întorci capul după el. Dacă cititul ar fi ca mersul pe stradă. Cartea lui Nimicul de temut, apărută în 2008 şi tradusă la Nemira în 2009, este gândită cu foarte mulţi ani înainte de a apărea. Tema morţii, a mortalităţii, îl bântuia şi-l bântuie aproape zilnic pe Barnes, încă de pe când avea cincisprezece ani.
Cînd vin apocalipse financiare, citiţi cărţi serioase. Nu cu pronosticuri, vaiete şi tîmpenii, ci măcar cu explicaţii clare despre ce s-a întîmplat. Un compendiu lucid şi polemic: În cădere liberă – Joseph Stiglitz. Cei mai fericiţi ani (economic vorbind) pentru Vestul lumii au fost între 1945 şi 1970, scrie Stiglitz. Da, a fost perioada de refacere de după război şi asta explică mult gradul foarte mare de ocupare a forţei de muncă. Dar nu e esenţial pentru explicarea prosperităţii. Vitală în explicaţie e reglementarea pieţei financiare, intervenţia fermă a statului în chestiuni economice. În perioada sus-menţionată o singură criză financiară importantă a avut loc (cea din Brazilia, 1962). În rest, un calm relativ.
Romanul De vei lua aminte la greșelide Andrea Bajani apare într-o perioadă în care mulți copii din România suferă de sindromul abandonului și de dorul părinților plecați la muncă în Italia. Un roman despre dor, dezrădăcinare, relația mamă-fiu și …
Este posibil ca după citirea acestei cărți să vă modificați radical obiceiurile alimentare și chiar să vă salvați viața. Acesta este primul articol semnat de G.P. Negulescu și Gheorghe Mencinicopschi. Publicat în 2007, Studiul China (studiul nutrițional cel mai …
Editura americană Northwestern University Press a publicat de curînd Wasted morning, versiunea engleză a romanului Dimineaţă pierdută de Gabriela Adameşteanu. Traducerea este semnată de Patrick Camiller. Romanul Dimineaţă pierdută a fost publicat de Polirom în colecţia Fiction Ltd. (2004), în colecţia Opere (volumul I, 2008) şi în colecţia Top 10+ (2011).
Se simte îndepărtat şi discriminat chiar la el acasă, la o fermă verde şi Zen din Yorkshire, ţinutul numit de locuitori Ţara lui Dumnezeu. Ştie toate cele despre pui, ciuperci, căţei, dealuri. Ştie multe, ştie puţine? Are, poate surprinzător, umor. Gândeşte concret şi urăşte orice care vine să-i strice perfecţiunea traiului egal de la ţară. Se simte dator să fie dispreţuitor cu străinii pentru că se crede dispreţuit. Complexul băiatului de ţară? Nu, nu complex, ci direct paranoia. Acea paranoia care transformă cel mai inocent şi nepervertit suflet din lume într-un psihopat care înţelege să-şi răzbune teritoriul invadat transformându-l într-o curte pentru prizonieri.
Una dintre cele mai semnificative schimbări ale internetului, de la apariția acestuia, este goana pentru monetizare. La începuturi, netul era o colecție stranie și eclectică de pagini personale, un fel de expoziție digitală care nu se baza nici pe companiile media, nici pe banii corporațiilor, pentru că nu se ghida după interese comerciale. Muzicianul și specialistul IT Jaron Lanier a fost martor la creație și în manifestul său tăios You Are Not a Gadget își amintește: „Evoluția internetului a fost un moment aparte, în care am învățat multe despre potențialul uman. Cine ar fi putut ghici (cel puțin la început) că milioane de oameni se vor implica într-un proiect fără prezența publicității, a motivației comerciale, a amenințării cu pedeapsa, a figurilor carismatice, a identității politice, fără să le fie exploatată frica de moarte sau orice altă marotă clasică a umanității. Au făcut ceva împreună doar pentru că era o idee bună, o idee frumoasă.