Patru Oscaruri pentru Forma apei/ The Shape of Water de Guillermo del Toro

Patru Oscaruri pentru Forma apei/ The Shape of Water de Guillermo del Toro

Forma apei/ The Shape of Water de Guillermo del Toro este câștigătorul a patru premii Oscar, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat), cea mai bună scenografie. Cea de-a 90-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film a avut loc duminică, 4 martie 2018, la Dolby Theater din Hollywood, Los Angeles. Mai multe detalii, aici.

Scris și regizat de Guillermo del Toro și având în distribuție actori celebri, precum Sally Hawkins, Octavia Spencer, Richard Jenkins, Michael Shannon, Doug Jones, Michael Stuhlbarg, Forma apei/The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Filmul este produs de Fox Searchlight Pictures și este distribuit în România de Odeon Cineplex.

Pelicula este versiunea cinematografică a romanului scris de Guillermo del Toro împreună cu Daniel Kraus. Ediția în limba română a cărții va apărea la sfârșitul lunii martie (și în format digital) în colecția Biblioteca Polirom (coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu), în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

Editura Polirom va mai publica în aceeași colecție și Strigă-mă pe numele tău/ Call me by your name, de André Aciman, în traducerea lui Cristian Ionescu, roman care stă la baza ecranizării omonime – în regia lui Luca Guadagnino –, laureate a premiului Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat (James Ivory).

„Un film unic și de o tandrețe infinită” (Irina Margareta Nistor), Forma apei a fost distins cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia, ediția 2017, și a fost nominalizat la 13 premii Oscar. De asemenea, pentru Forma apei, Guillermo del Toro a primit Globul de aur, precum și Premiul Bafta pentru cel mai bun regizor și pentru muzica originală semnată de Alexandre Desplat.

Trailerul filmului, aici.

Este anul 1962 şi Elisa Esposito, o femeie mută, rămasă orfană din copilărie, se luptă cu monotonia vieţii de îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospaţiale Occam din Baltimore. Dacă n-ar fi Zelda, o colegă de serviciu care se poartă protector cu ea, şi Giles, vecinul ei iubitor, Elisa nu ştie cum ar suporta existenţa cotidiană. Apoi, într-o noapte fatidică, Elisa vede ceea ce nu-i era îngăduit să vadă, secretul cel mai bine păzit al Centrului: un om-amfibie, capturat în Amazon şi studiat în scopurile Războiului Rece. Creatura este înspăimântătoare, dar în acelaşi timp magnifică, capabilă să înţeleagă limbajul şi emoţiile… iar Elisa nu se poate ţine deoparte. Recurgând la limbajul semnelor, cei doi învaţă să comunice. În scurt timp afecţiunea se transformă în dragoste, iar creatura devine singura raţiune de a trăi a Elisei.

Guillermo del Toro este unul dintre cei mai inventivi şi mai vizionari artişti ai generaţiei sale, stilul său unic reflectându-se în opera sa de regizor, scenarist, producător şi scriitor. Născut în 1964 la Guadalajara, Mexic, del Toro şi-a câştigat recunoaşterea internaţională în 1993 cu filmul de groază Cronos, o coproducţie mexicano-americană. În 2004 a regizat thrillerul SF Hellboy. Filmul Labirintul lui Pan (2006), care îl regăseşte în tripla calitate de regizor, scenarist şi producător, a avut parte de o primire entuziastă la nivel mondial, fiind distins cu peste 40 de premii internaţionale. În 2013 a regizat şi a semnat scenariul SF-ului Pacific Rim. Cel mai recent film al său, Forma apei, a fost distins cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia din 2017. Este coautor (alături de Chuck Hogan) al Strain Trilogy, devenită bestseller şi ecranizată într-un serial de televiziune de succes pe postul FX, şi al Trollhunters (alături de Daniel Kraus), care a stat la baza serialului omonim de pe Netflix.

Daniel Kraus este scriitor multipremiat şi regizor. Romanele sale Rotters (2011) şi Scowler (2013) au fost distinse cu Odyssey Award. A semnat, împreună cu Guillermo del Toro, romanele Trollhunters şi Forma apei. Cărţile lui Daniel Kraus au fost traduse în peste 15 limbi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.danielkraus.com

Colecția Biblioteca Polirom este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1.000 de titluri. Vă mai recomandă: David Grossman, Cineva cu care să fugi de acasă și Golnaz Hashemzadeh Bonde, Ceea ce datorăm.

Back to top