Danilo Kis are talentul de-ai cuceri până şi pe cititorii temători în faţa titlurilor hard, pline de cuvinte morbide, în care sunt preferate mai ales cărţile bune de pus în geanta de plajă. Enciclopedia morţilor şi Criptă pentru Boris Davidovici promit nişte lecturi acaparante, ficţiunea devenind un labirint în care se pierd amănuntele unei realităţi grele, apăsătoare, în dulcele stil borgesian.
Spre deosebire de maestrul său îndepărtat, Borges, care-şi trimitea revoltaţii, trădătorii, cuţitarii, spionii sau ranchiunoşii fără alinare într-o lume ireală, Danilo Kis vrea să ridice ceaţa legendei de pe biografiile fantomatice ale revoluţionarilor transformaţi în victimele foştilor camarazi ajunşi călăi. Am spus “călăi”? Staţi liniştiţi! În locul unor detalii sângeroase vor fi aluzii, umor amar cu tendinţe poetice, des întâlnite în operele autorilor evrei care aleg să redea marile drame ale omenirii.
Şi, pentru a face lectura mai puţin înfricoşătoare, scenele brutale curg spre un spaţiu fictional unde sinistrul este acoperit de pojghiţa melancoliei amestecate cu ironii sau ritualuri de izbăvire, încât ai impresia că mai toate personajele odioase, schimonosite de ură, alcătuiesc, în final, un tablou suprarealist al sufletelor ridicate la cer, în acordurile unei balalaici nostalgice.
Roman, document, volum de proze scurte? Greu de precizat! Este o întrebare inutilă când ai în faţă o carte scrisă de acest povestitor misterios. Cheia descifrării textului se poate regăsi în a doua jumătate a volumului, prin amintirea unui obicei moştenit de la grecii antici. Aceştia pregăteau nişte cripte goale pentru sufletele celor care nu mai ajungeau să moară în patul lor, nefiindu-le găsit nici măcar trupul.
„Vechii greci aveau un obicei demn de respect: celor care dispăreau mistuiţi de flăcări sau înghiţiţi de craterele vulcanilor, celor care erau îngropaţi de lavă sau sfâşiaţi de fiarele sălbatice (…) li se ridicau în patria lor cripte goale, aşa-numitele cenotafe, căci trupul fiecăruia este foc, apă sau pământ, dar sufletul este Alfa şi Omega, lui trebuie să i se ridice un sanctuar“.
Boris Davidovici a trăit în secolul dispăruţilor fără urmă, sacrificaţi în numele unei epurări naţionaliste sau politice. În majoritatea cărţilor lui Danilo Kis, cei dispăruţi şi aruncaţi în groapa comună a istoriei au fost evreii hăituiţi de nazişti, printre care şi tatăl autorului, revenit sub forma unui personaj în romanul semi-autobiografic numit Grădina, cenuşa. Petrecând mai mulţi ani în Franţa, una dintre ţările în care mai existau, cel puţin în deceniile trecute, admiratori ai comunismului, neinformaţi în legătură cu atrocităţile comise în partea cenzurată a Cortinei de Fier, Danilo Kis are o revelaţie. Trebuie să le facă dreptate şi celor ucişi în lagărele sovietice, mai puţin cunoscute decât cele naziste. Despre crimele fasciste se vorbeşte fără teamă, în schimb, crimele din perioada stalinistă, comise din plăcerea unui dictator paranoic, sunt încă dezvăluite şoptit, de unde şi reveriile utopice ale unor vestici străini de regimurile terorii.
Boris Davidovici este personajul care întruchipează fiecare dispărut anonim din istorie. Având o viaţă palpitantă în calitate de revoluţionar leninist, de ilegalist versat şi perseverent, va participa la înlăturarea ţarului şi a Rusiei asupritoare. Cel puţin aşa crede, până când este, la rândul său, înlăturat de pe soclul pregătit eroilor comunişti. Biografia sa plină de goluri este astupată de nişte peripeţii născocite (sau nu) din perioada în care trăia şi călătorea de la marginea Rusiei până la Riga, de la bordul navelor ancorate în Constantinopol până în Parisul revoluţionarilor deghizaţi în boemi. Pregăteşte bombe, este închis, evadează, cucereşte mondenele, trece prin saloanele ospiciilor, de unde medicii deveniţi admiratorii săi îl fac dispărut. Se pierde în Europa ce dă-n clocot şi reapare pe malurile Senei, purtând cele mai frumoase pălării, de parc-ar fi marele cuceritor al Parisului.
Acest Boris Davidovici este doar una dintre victimele unei revoluţii care şi-a înghiţit copiii, aşa cum erau înghiţiţi năpăstuiţii în revoltele ce-au fost reprimate de soldaţii imperiali. Boris Davidovici a crezut în revoluţia lui Lenin, dar Stalin era prea bănuitor pentru a mai creade în cei precum Boris. Îl va sacrifica fără pic de regret, invocând trădări şi comploturi imaginare. Protagonistului i se vor mai alătura în drumul spre lagărele din ţinuturile îngheţate şi alte personaje, reprezentative pentru ce-a devenit comunismul din Rusia în anii ’30. Interasant pentru cititorii acestui volum este saltul în timp realizat de autor prin includerea povestirii Câini şi cărţi. Personajul central, Baruch David, este dublura medievală a lui Boris Davidovici (Baruch-Boris, David-Davidovici), Danilo Kis urmărind revenirea ciclică a nedreptăţilor în fiecare secol, nu întâmplător alege un citat revoltator de adevărat, desprins din cugetarile împăratului Marcus Aurelius.
„Cine a văzut prezentul a văzut totul, adică şi câte s-au ivit până acum din veşnicie, şi câte se vor scurge în necuprinsa vreme, de acum înainte…“
Danilo Kis are meritul de-a te determina să-ţi pui întrebări despre nişte feţe nevăzute ale secolului XX. În contextul actual, în care nu toate scheletele comunismului au fost scoase din acel dulap al nostalgiilor inutile, păguboase, Criptă pentru Boris Davidovici poate naşte dezbateri cu privire la trecut.