De câte ori citesc Ulițkaia e o mică sărbătoare, păcat că ea nu scrie mai mult și editurile noastre nu țin pasul cu traducerile. Scriitura ei e vie, adevărată, spectaculoasă, plină de detalii sordide sau delicate, ca o pânză țesută îndelung de un păianjen obsedat de perfecțiune.
Indiferent de mărime, piesele ei literare sunt lucrate, rafinate, chiar dacă personajele principale sunt femei bezmetice, săraci ai Rusiei sovietice, cerșetori sau alți marginali. Nu știu dacă această minuțiozitate în zugrăvirea caracterului uman vine din formația ei de biolog care a lucrat la un Institut de Genetică înainte de a se dedica scrierii de scenarii. Poate vine din sufletul ei slav, care pune fiecare cuvânt în lăcașul lui, astfel încât după ce închizi cartea să-ți dorești să fii vecină cu vreun personaj ori să porți lungi discuții cu Ulițkaia despre fauna urbană pe care o descrie.
Ulițkaia nu e plictisitoare, nu e redundantă, fiecare poveste e altfel construită și fiecare personaj își arată o față diferită, chiar dacă e protagonistul mai multor episoade. În cărțile sale scrie despre iubire, dar de fiecare dată iubirea e altfel. Vorbește cu detașare și cruzime uneori despre stereotipurile societății sovietice, despre stalinismul mocirlit, despre șicanarea evreilor vinovați de răstignirea unui Hristos pe care comuniștii îl ignoră, despre relațiile incestuoase din mahalale și despre ușurința cu care fetele și femeile se dăruiesc pentru nimic – sau pentru ceva trebuincios pe loc, ca și când s-ar duce la aprozar să cumpere legume de-o supă.
Cea mai recentă apariție la noi este Fetițele. Rude sărmane, o colecție de povestiri despre puștoiace și femei, despre cruzimile copilăriei și suferințele maturizării. „Fetiţele e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea“, spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său. La fel ca oamenii de la începuturile umanităţii, copiii sunt cruzi şi inocenţi deopotrivă. O arată cu prisosinţă în aceste povestiri rivalitatea dintre două surori gemene, care se încheie tragic; competiţia dintre pionierele sovietice; explorarea comică a erotismului infantil, cu experiențe nereușite și îndrăgosteli în clasă, ba de un băiat, ba de doamna dirigintă. Fetițele Ulițkaiei au nume frumoase, rotunde, dintre cele care nu prea se mai poartă azi în Rusia. Dar toate temerile lor și toate năzbâtiile lor sunt ale copiilor de prin toată lumea. În Rusia sunt trăite mai profund și mai duios și tocmai asta te atrage la aceste povești.
„În Rusia, femeile sunt socotite partea cea mai bună, mai nobilă a societăţii, şi asta am încercat să arăt în cărţile mele“, spunea Uliţkaia într-un interviu. În Rude sărmane femeile îşi trăiesc viaţa intens, parcă desprinse de tot ce se petrece în jur. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor, sărăcia şi bolile. Femei singure, cu un destin de ceasornic, dar care își pierd busola dacă fac un pas pe trotuarul celălalt. Femei păcătoase, iertate de păcatul lor chiar de soți, dar care cad în prăpastia propriei sexualități ca-ntr-un hău din care cu greu mai ies. Femei sărmane care iau de la bogați și dau la și mai sărmani decât ele cu o generozitate care trece dincolo de granițele omeniei. Acestea sunt doar câteva din personajele acestei cărți, descoperiți-le unul câte unul, ca și când ați fi la o petrecere și trebuie să cunoașteți cât mai mulți invitați străini.
În Daniel Stein, traducător, destinul excepţional al eroului Ludmilei Uliţkaia este inspirat de acela al unui personaj real, Oswald Rufeisen, născut în Polonia în 1922 şi mort în Israel în 1998. Ca el, Daniel Stein este un evreu polonez care supravieţuieşte Holocaustului lucrând ca traducător, atât pentru Gestapo cât şi pentru NKVD, şi salvând viaţa a sute de oameni. Aidoma lui, după război, se converteşte la catolicism, devenind preot, intră în Ordinul Carmeliţilor Desculţi şi emigrează în Israel. Tot ca el, evreul-catolic clădeşte aici o biserică în care slujeşte în spirit ecumenic, fără a respecta întocmai canoanele. Intră în conflict cu autorităţile ecleziastice şi cu propriii conaţionali, iar această pendulare între oameni şi comunităţi măcinate de conflicte ireconciliabile e urmărită de autoare, prin vocile unei extraordinare galerii alcătuită din personaje pline de viaţă, care scriu şi vorbesc despre el.
Citiți-o pe Ulițkaia ca să vă amintiți că-n orice necaz e un sâmbure de zâmbet. Citiți-o ca să vă amintiți de vremurile apuse și de mariajul fascinant dintre credințele populare și viața cosmopolită, de obiceiurile țărănești urcate cu lifturi strălucitoare în blocuri ridicate prin efortul și abnegația întregului popor. Citiți-o ca să învățați că doar cu iubire și credință în noi trecem prin viață.