Am devenit curioasă în legătură cu sufismul după ce am citit cărțile autoarei turce Elif Shafak. Ea vorbește atât de des și atât de frumos despre sufism încât nu poți să nu cauți mai mult, să nu afli și alte lucruri peste cele dezvăluite deja. Într-un interviu am întrebat-o cum a devenit interesată și pasionată de sufism și mi-a spus că nu știe exact, pur și simplu s-a întâmplat. A început cu o lectură, urmată de alta și de alta. Sufiștii sunt pacifiștii Orientului, sunt elita spirituală care împarte ramuri de măslin între numeroasele 
facțiuni religioase care sfâșie acel teritoriu cu luptele lor pentru supremație și recunoaștere. Sufismul nu declamă și nu declară nimic, ci observă și constată, având puterea de a purifica în interior toate tarele lumii exterioare.
Dacă sunteți curioși, vă recomand două cărți care vă vor ajuta să vă apropiați de sufism și să vă bucurați de minunatele piese ale liricii persane: Sufism și poezie mistică în Persia și Poeme persane.
Sufism și poezie mistică în Persia este un volum care vă va ajuta să înțelegeți mai bine lirica persană în complexitatea sa. „Poezia clasică persană este strâns întrețesută cu muzica, scrierea (caligrafia) și chiar cu arhitectura sacră. La început, europenilor le-a fost greu să înțeleagă o lume atât de minunat integrată, în care artele se armonizează perfect între ele, cu viața cotidiană și cu cele mai intime aspirații umane“, explică Viorel Olaru, autorul volumului. El reușește să plaseze poezia mistică și sufismul în context istoric, pentru ca orice cititor nefamiliarizat cu ele să se poată apropia mai ușor. Acest volum nu este doar o trecere în revistă a celor mai importante momente ale sufismului și a celor mai reprezentativi poeți mistici, poate fi și un ghid de inițiere în sufism, pentru că oferă toate conceptele de bază într-o primă apropiere.
Volumul Poeme persane e de departe una dintre cele mai atent alcătuite colecții de poezie persană veche. Veți citi o selecție din poemele lui Baba Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Șabestari și Hafez. Veți fi uimiți de mesaj, de limbaj, de înțelepciunea și umorul acestor versuri. N-ar strica să fie în fiecare casă câte un astfel de volum, e util pentru mari și mici.
Ca să înțelegeți ce vă spun, iată un poem de Rumi:
Dascălul și luntrașul
Urcase într-o luntre un dascăl cam trufaș.
Fudul, se-ntoarse deodată spre luntraș.
„Gramatică-nvățat-ai?“ „Vai, mi-e necunoscută“.
„Atuncea jumătate din viața ta-i pierdută“.
Mâhnitu-s-a amarnic luntrașul, dar nimic
atunci el nu-i răspunse acelui grămătic.
Un vânt zvârli deodată acea luntre într-o vâltoare.
Mai apucă luntrașul să strige-n gura mare:
„Hei, tu, cel bun de gură, ia spune, știi să-noți?“
„O, nu!“răspunse omul prin valuri de doi coți.
„O, dascăle, pierdută ți-e atunci întreaga viață,
Căci luntrea se cufundă. Vârtejul o înhață.“
Nu-ți trebuie acum reguli, ci frângerea de sine.
Aruncă-te în mare când mort ești pentru tine.
Pe mort îl poartă marea pe ale sale ape.
În schimb cel viu de mare cum ar putea să scape?
Când mort pentru-ale tale dorinți trupești vei fi,
atunci Divina Mare pe drept te va cinsti.
Scornii povestea-acelui bărbat ce da poveți,
Ca-a frângerii de sine gramatică s-o-nveți.