Aproximativ 400 de titluri noi Polirom vor fi scoase anul acesta la Bookfest. Peste 1000 de titluri la prețuri speciale, „de târg”, îi așteaptă la standul Editurii Polirom pe vizitatorii ediției de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest.
Noi titluri apărute în colecțiile de literatură română vor fi expuse la târg. Seria de autor „Gellu Naum”, seria de autor „Marta Petreu”, cărți noi semnate de Dan Lungu (În iad toate becurile sunt arse), Doina Rusti (Patru bărbați plus Aurelius), Tatiana Niculescu-Bran (Nopțile Patriarhului) sau debutul în literatură al poetului Bogdan O. Popescu, cu romanul Viață de aruncat.
Colecțiile de literatură universală vor cuprinde mult-așteptatul roman 1Q84 al lui Haruki Murakami, Harta și teritoriul, cel mai recent roman al controversatului scriitor francez Michel Houellebecq, recompensat în urmă cu câteva luni cu prestigiosul Premiu Goncourt, debutul lui Ian McEwan, Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi, sau bestsellerul spaniol al anului 2010, Iubirile croitoresei de Maria Duenas.
O nouă carte de Aurora Liiceanu, Viața nu-i croită după calapod, în cadrul recentei serii de autor, un nou volum semnat de Mihaela Radulescu, Întreabă-mă orice (cu ilustrații de Ana Ularu, Andreea Esca și Dani Oțil) – se numără, de asemenea, printre titlurile recent apărute pe care vizitatorii le vor putea achiziționa la prețuri speciale la standul Polirom din cadrul Bookfest.
O ofertă impresionantă de titluri din sfera nonfiction vine să completeze lista noutăților: o nouă ediție, revăzută, a volumului Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură de Andrei Oișteanu, volumul omagial Lumea regelui, editat de Principele Radu al României, cel de-al patrulea volum al Istoriei cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei, De la „A noastră-i libertatea” la „Pe aripile vântului” (1931-1939), de Tudor Caranfil.
Cele 18 titluri din cel mai recent proiect al editurii, colecția „Top 10+” (capodopere ale literaturii de pretutindeni într-o colecție a celor mai îndrăgite bestselleruri), vor constitui de asemenea o atracție pentru cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri extrem de accesibile.
De asemenea, Bookfest 2011 va însemna și o ocazie pentru iubitorii de cărți de a-și întâlni autorii preferați, în cadrul a 20 de evenimente. Una dintre prezențele notabile ale ediției de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest o constituie, cu siguranță, și aceea a istoricului polonez Adam Burakowski, un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrala și de Est, care va lansa, cu sprijinul Institutului Polonez, volumul Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Geniul Carpaților. De asemenea, între invitații din străinătate, amintim și prezența la Bookfest a scriitorilor maghiari Attila Bartis, cunoscut iubitorilor de ficțiune de la Polirom datorită romanului Plimbarea, și Adam Bodor, apreciat pentru volumul Vizita Arhiepiscopului.
Editura Polirom va oferi o reducere de 20% pentru fiecare titlu prezent la stand, precum și două oferte speciale: 250 de titluri la prețul de 9,99 lei și 8 pachete promoționale, pentru care reducerea este de 30-35%.