A.S. Byatt, autoarea romanului Cartea copiilor, o mare fană a poveștilor fraților Grimm și a mitologiei din jurul zeilor nordici, spunea la un moment dat că pentru ea, realismul este doar un termen din literatură. Cartea copiilor este totuși un roman realist. Pentru că atunci când suntem copii trăim în lumi fantastice, unde se petrec lucruri fantastice în paralel cu viața adevărată, dar cărora le găsim explicații cât se poate de concrete și drept urmare aceste lumi și aceste întâmplări devin într-un fel, la rândul lor reale. (Un interviu interesant cu 
ea aici).
Byatt a construit o carte ca pe un muzeu, mai bine zis a găsit câte un obiect metaforic care să aibă capacitatea să genereze o posibilă poveste și apoi a urmat pur și simplu firul acesteia. În roman se găsesc amănunte din procesul de realizare a oalelor de lut, alături de amănunte despre marionete și viața păpușarilor dar mai ales descrieri ale societății de la sfârșitul secolului XIX. Aceste povești și amănuntele lor reale se întrepătrund cu povestea fantastică și cu ficțiunea. Însă cu adevărat importantă pentru senzația de real pe care ți-o creează cartea a fost de fapt munca de cercetare a scriitoarei în căutarea acelor elemente existente în istorie care au nume sau povești extraordinare. Byatt însăși este convinsă că cercetarea pe care o efectuează înainte de a scrie o carte este și cea mai importantă și cea mai dragă parte din proces. Pentru Cartea copiilor a fost la Muzeul Victoria și Albert din Londra și a cercetat istoria ceramicii, a vizitat studioul în care Edmund de Waal, unul dintre cei mai renumiți artiști ai olăritului modern, își realizează obiectele din ceramică. A văzut o piesă de teatru de păpuși în Munchen, care se numea Eine feine Familie și care prezenta familiile regale din Europa cu umor, în timp ce se certau – ca niște copii – pentru pământ, pentru locul de joacă mai exact. Țarul Rusiei, regina Danemarcei, regele Angliei, Kaiserul, toți apăreau în piesa respectivă ca membri ai aceleiași familii mari iar Primul Război Mondial – drept un simplu conflict dintre aceștia.
Unii critici spun că scriitoarea pune prea mult accent pe detalii și că descrierile din cartea ei pot fi copleșitoare, sufocante, deci – dacă vă hotărâți s-o începeți, veţi avea nevoie de răbdare. Mie mi s-a părut că exact acestea au fost cele mai interesante. Și apoi, epoca în care se petrece acțiunea din Cartea copiilor nici nu s-ar putea reconstrui altfel. Există multe descrieri ale unor desene și simboluri de pe vasele de ceramică, ale unor decoruri și haine din teatru, ale detaliilor arhitecturale ale clădirilor.
Evenimentele cu caracter social și politic sunt asemănătoare pentru evoluția personajelor din Cartea copiilor (pentru că tensiunile datorate începutului Primului Război Mondial îi afectează pe toți). Există însă și acele drame domestice individuale cu care se confruntă acestea, specifice clasei de mijloc din perioada cuprinsă între anii 1895 și 1919. Însă deși conține mai multe povești, cartea spune de fapt istoria unei singure familii, cea a autoarei cărților pentru copii Olive Wellwood. Ea scrie câte o carte de povești pentru fiecare dintre cei șapte copii în care se ascund o mulțime de fapte dureroase, uneltiri, trădări și minciuni, ascunse de imaginea de familie fericită. Rând pe rând, toate minciunile sunt deconspirate iar adevăruri crude despre familia Wellwood ies la iveală, cauzând multă supărare și dezamăgire membrilor acesteia.
A.S. Byatt a fost inclusă în 2008 de ziarul The Times pe lista celor 50 cei mai mari scriitori britanici din 1945. Cartea copiilor s-a aflat pe lista titlurilor propuse pentru Man Booker Prize, în 2009.