Campania de încurajare a lecturii pentru copii și tineri Lectura e cool(tură)! a ajuns la un moment festiv la Gaudeamus, când am acordat premiile intermediare: un notebook cu acces la internet, un eReader Kindle și un voucher în valoare de o sută de euro pentru cumpărarea de cărți din elefant.ro.
Marea câștigătoare este Cristina Bratosin de la Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu din Focșani, care a avut peste o sută de comentarii. Premiul al doilea a fost adjudecat de Irina Vulpe, de la Colegiul Național I.L. Caragiale din București, iar premiul al treilea a revenit Teodorei Balaur de la Școala nr. 89 Nicolae labiș din București.
Nu au intrat în competiție comentariile laconice, nici cele care conțineau greșeli gramaticale, nici cele care nu respectau condițiile campaniei: la finalul fiecărui comentariu trebuia adăugat numele autorului și școala. Au fost foarte multe comentarii postate anonim, caz în care nu aveam cum să identificăm autorii acestora.
Competiția continuă, în aceleași condiții! Următoarele premii vor fi acordate la Bookfest 2012, care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie 2012.