Un singur element devine previzibil în opera lui Alberto Moravia: estetul bogat, trândav şi melancolic, având şi niscai aspiraţii literare, dar o voinţă anemică pentru a scrie capodopera vieţii sale. Primele capitole din Amorul conjugal îţi dau impresia unui deja-vu dac-ai citit înainte romanul Eu şi el. În aparenţă, se repetă apariţia intelectualului pregătit să renunţe la plăcerile de budoar pentru a-şi păstra energia necesară scrisului. Am spus în aparenţă, deoarece Alberto Moravia detestă să-i ghiceşti mişcările. Nu vei mai găsi un portret masculin respingător, ca-n Eu şi el, iar decorurile s-au mutat, din citadela filmului în Toscana rustică. La rândul ei, soţia intelectualului primeşte un portret încărcat de mister, alături de o senzualitate antică, de nud grecesc.
Silvio are destui bani pentru a-şi petrece viaţa fără griji, admirând opere de artă si bucurându-se de călătorii. Este un consumator de frumos, nu şi un creator. După mai 
multe încercări de a-şi înlătura ezitările din relaţiile cu femeile dorite, refuză, în sfârşit, paravanul comodităţii rafinate şi alege să-şi petreacă viaţa alături de bijuteria saloanelor mondene din Roma. Pentru Silvio, Leda, soţia lui, întruchipa desăvârşirea estetică. Era subjugat de prezenţa ei, menită să-i confirme talentul de seducător, virilitatea. Un singur lucru mai lipsea din paradisul conjugal: forţa de a crea, de a lăsa ceva în urmă, necesară unui portret viril. Era forţa care îi lipsea contemplativului Silvio.
Armonia vieţii conjugale se va tulbura când Silvio îi va mărturisi Ledei visul de a deveni scriitor. Se entuziasmează, mai ales că se vede în ipostaza de viitoare muză, dorind să fie un personaj din povestirea prin care va debuta soţul ei. Nu se mai întorc la Roma, se retrag într-o vila din Toscana, unde va fi şi atelierul noului scriitor. Deşi o consideră o ignorantă într-ale artei, Silvio caută primele încurajări chiar în părerile soţiei lui. Dar literatura cere sacrificiu, iar primul este izolarea de farmecele acesteia pentru a nu fi perturbat când scrie.
La început, Silvio este ispitit să renunţe. Frazele veneau greu, cuvintele scrise i se păreau sărace, iar stilul neşlefuit. Doar avea pretenţii de observator avizat al fenomenelor artistice! Totuşi, entuziasmul partenerei, care deja se imagina soţia unui scriitor cunoscut, alunga moleşeala trândavă. În mijlocul unui peisaj rustic din liniştita câmpie toscană, Silvio se consideră un erou legendar, obligat să-nfrunte creaturi monstruoase pentru a-i face pe plac femeii alese. Nu trebuia să-i ofere lâna de aur, ci prima lui operă literară, dusă până la capăt.
În expediţia lui Silvio spre culmile gloriei conjugale atinse prin mijloace scriitoriceşti apare şi eroul negativ: un bărbier sicilian, pe nume Antonio. Localnicii îl dispreţuiau pe acest Figaro venetic, renumit pentru avansurile făcute oricărei femei care îi va ieşi în cale. Silvio este mulţumit de abilităţile bărbierului, dar este stingherit de vitalitatea şi de cutezanţa lui în prezenţa sexului frumos, mai ales dupa ce află că nu se va simţi intimidat nici măcar de femeile considerate inaccesibile din punct de vedere social. Plângerile soţiei cu privire la gesturile bărbierului nu-l vor determina pe Silvio să ia măsuri. Este neputincios în faţa curiozităţii stârnite de îndrăzneala unui bărbat impulsiv.
Silvio, partenera lui şi bărbierul vor forma un triunghi amoros, unde neputinţa şi dominaţia primitivă au trezit pulsiuni mocnite. Între Silvio şi rivalul din popor se dau lupte psihologice, doar în surdină, la început. Să fie această rivalitate sexuală doar în mintea lui Silvio, angrenat într-o ficţiune scăpată de sub control? Cei care au citit romanele scrise de Alberto Moravia ştiu de încrengătura pulsională, sublimată de protagonist mai ales prin aspiraţiile artistice. Se vor aştepta, probabil, la peripeţii freudiene menite să înlocuiască lumea reală cu lupta interioară, epuizantă, fără câştigători.
Încercarea lui Silvio de a crea o capodoperă, tensiunile şi autosabotarea fac parte dintr-un labirint nevrotic. Îl frustrează neputinţa de a crea spontan, găsind acea transă fecundă, în care instinctul şi imaginaţia se contopesc. Opera de artă i-ar aduce confirmarea propriei virilităţi, de care, însă, fuge, considerând-o primitivă atunci când o proiectează în portretul bărbierului libertin. Decorul bucolic îi va dezvălui o parteneră dezinvoltă, care imprimă vitalitatea lascivă pe scoarţa cerebrală a unui om raţional care fuge de el însuşi. Pentru Alberto Moravia, introducerea unui personaj feminin eliberat de un Supraeu rigid face parte din iniţierea protagonistului în tainele propriului inconştient, renunţând la barajele unor mecanisme nevrotice.