La standul editurii Litera de la Bookfest a avut loc vineri, lansarea primului volum din seria Culorile dragostei, ce se adresează adolescenților, Roșu de rubin de Kirstin Gier. Volumul este pe primul loc în topurile de vânzări ale celor mai importante ziare din America.
O adolescentă de 16 ani, Gwendolyn, deține puterea de a călători în timp, în Londra secolului XX, secolul XVIII și mai departe. O carte cu umor, sentiment, nostalgie, romantism. Au vorbit: Măriuca Mihăilescu (prezentator Tv), Radio 21: Ioana Blaj, Paul Ipate, Bogdan Ciudoiu.
Discuția s-a îndreptat către tineri și valoarea pe care o au cărțile asupra lor. ”Stai pe bancă cu o gagică, și dacă ea o să zică o frază dintr-o carte, tu o să te faci de râs” și-a amintit Paul Ipate de spusele tatălui în adolescență.
Urmăriți aventurile tinerei Gwendolyn în volumul al doilea, Albastru de safir.