Când citești însemnările, gândurile sau doar ideile unui Papă trebuie cumva să iei aminte la ceea ce are de spus. Din fericire, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre înțelepții care au putut comunica și pe înțelesul novicilor anumite norme/reguli/dogme religioase. Pontificatul său a durat 26 ani (1978 – 2005) și a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice.
În cartea Memorie și identitate, de Ioan Paul al II-lea, suveranul Pontif poartă un dialog interesant și lejer, pe teme ce vizează libertatea și responsabilitatea, limitele impuse răului, despre patria natală (Polonia), despre Europa, dar și despre posibilitățile și riscurile democrației. În cele circa 180 de pagini, nu a fost loc probabil pentru toate ideile și principiile Suveranului Cetății Vaticanului. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la 1522 încoace.
„Papa Ioan Paul al II-lea a fost martorul de excepţie al unor evenimente cruciale ce au marcat secolul XX: al Doilea Război Mondial şi grozăviile nazismului, dictatura comunistă, căderea Zidului Berlinului, dar şi, în viaţa Bisericii, Conciliul Ecumenic Vatican II. Volumul de faţă – ultimul apărut în timpul vieţii Sfântului Părinte, trece în 
revista, cu rigoare, diferite aspecte ale realităţilor de azi, într-o serie de conversaţii la graniţa dintre milenii, oprindu-se asupra fenomenelor văzute prin prisma faptelor din trecut, prin care se descoperă şi se explică rădăcinile a ceea ce se întâmplă în prezent, oferind posibilitatea de a ajunge, printr-o călătorie în memorie, la o mai vie conştiinţă a propriei identităţi“, aceasta este esența cărții.
Introducerea cărții este semnată de actualul Papă – Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea – care spune, încă de la început, că aceasta „dezvăluie gândurile lui Ioan Paul al II-lea în legătură cu câteva experiențe fundamentale din viața sa. E o lucrare care ne îngăduie să aruncăm o privire asupra biografiei lui interioare“.
Am reținut că Ioan Paul al II-lea a trecut cu bine peste atentatul din 1981 și l-a iertat pe asasinul plătit să-l omoare. „Nu există vreun rău din care Dumnezeu să nu poată scoate un bine mai mare. Nu există suferință pe care el să nu știe să o transforme în calea ce duce către El“, spunea Papa. Deși a suferit și fizic și a stat circa trei luni internat sau sub supraveghere medicală și a făcut două operații, Suveranul Pontif a văzut binele din această experiență: „Se întâmplă ca, în unele situații concrete din viața omului, răul să se dovedească oarecum util, pentru că el creează ocazii pentru manifestarea binelui“.
Karol Josef Wojtyla a fost unul dintre Papii care au călătorit cel mai mult, vizitând aproape 130 de ţări. Pe timpul său, Biserica Catolică și-a îmbunătățit relațiile cu Iudaismul, Islamul, Biserica Creştină Ortodoxă, Biserica Anglicană, Luteranismul. Este primul papă care a vizitat o sinagogă (în Roma) şi o moschee (în Siria, la Moscheea Omeyyada din Damasc).
În cartea Memorie și Identitate, el mai spunea că: „Ideologiile răului sunt adânc înrădăcinate în istoria gândirii filozofice europene“, sau că: „Păcatul originar este un păcat ereditar. El arată predispoziția înnăscută a omului către păcat. Există în om o slăbiciune de natură morală înnăscută, care merge mână-n mână cu fragilitatea ființei sale, cu fragilitatea psiho-fizică“.
A fost un om care și-a iubit foarte mult țara natală și a fost un exemplu pentru toți: „Patriotismul înseamnă iubire pentru tot ceea ce face parte din patrie: istoria sa, tradițiile sale, limba sa, până și configurația sa naturală. Patria este bunul comun al tuturor cetățenilor săi și, ca atare, este și o mare datorie“.
În discursul ținut de Papă la UNESCO, asupra rolului culturii în viața națiunilor, el a spus că „Omul trăiește o viață cu adevărat omenească datorită culturii. Cultura este mijlocul prin care omul devine mai om: este mai mult…“
Anul trecut, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în piaţa Sf. Petru din Roma. A fost proclamat fericit, primul pas spre sanctificare care, în tradiţia catolică, se realizează în două etape. Beatificarea nu l-a făcut sfânt, pentru asta fiind nevoie de două miracole confirmate de Biserica Catolică. Până acum, Ioan Paul al II-lea nu ar fi făcut decât un miracol – vindecarea unei călugăriţe franceze.