Şah la antreprenor: cum procedezi când primeşti întrebări care nu-s de folos?

de Costi Rogozanu

Întotdeauna m-a fascinat ficţiunea antreprenorului. El e activistul capitalist. Omul care face din aproape nimic foarte mult, care se zbate, care poate reuşi sau pierde spectaculos. E o „ficţiune sinceră” a capitalismului de azi – adică mulţi oameni sunt motivaţi de ea şi reuşesc să-şi facă un drum în virtutea ei.

Uitându-mă în topuri (cei mai bogați, dar și cele mai tari companii sau cele mai mari profituri), văd însă mult business care se pretinde megainteligent, dar care e ajutat de stat. M-am săturat să văd bancheri lăudându-şi IQ-ul şi care apoi fac lobby pe lângă parlamentari nu cumva să vină vreo lege în care şi creditaţii să aibă drepturi. Mă plictisesc şi destoinicii cu contracte la stat pentru care nimeni nu-i trage la socoteală, dar care se îmbogăţesc rapid şi sigur. Şi nu, nu vorbesc numai despre România. Un franţuz sau englez de vârsta şi de condiţia mea au aceleaşi întrebări stupide: dacă tot sunteţi atât de buni în inginerii financiare de ce vă repuneţi pe picioare pe banii noştri?

Am deschis aşadar cartea Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri a lui Marius Ghenea cu speranţa unui dialog şi a unei ficţiuni interesante: un antreprenor, un tip care măcar se chinuie să întreţină mitul pieţei libere, care crede în oportunităţi. Nu sunt valorile mele, dar pot înţelege un om care funcţionează corect după o astfel de schemă. Ghenea are dreptate la începutul cărţii: nu sunt pe lumea asta doar antreprenori de bani, de bunuri. Sunt şi antreprenori de idei, de cuvinte, de sunete (astea le mai pun de la mine), de imagine, de atitudine. Nu totul se monetizează. Nu din toate poţi avea un exit profitabil. În zona ne-monetizării vreau să ţin discuţia.

Cartea m-a dezamăgit în mare parte tocmai pentru că nu mi-a oferit acea „ficţiune autentică”. Exact aşa, nu e oximoron. Ficţiunea trebuie să fie autentică, trebuie să fie „adevărată”! Altfel nu inspiră încredere. Marius Ghenea a făcut afaceri bune, are o reputaţie bună, îi citesc opiniile tot timpul când i le prind prin ZF şi alte publicaţii de profil. Dar a generalizat şi a scris prea mult în gol despre lucruri vagi. Cum să faci afacerea, de ce să te fereşti, cum să nu fii nici prea-prea nici foarte foarte etc. La începutul cărţii autorul avertizează că e în primul rând un volum pentru cei care vor să înceapă o aventură în business, e pentru cei interesaţi de aşa ceva. Eu fac parte dintre cititorii care nu se vor apuca de business decât dacă tot restul ocupaţiilor de pe pământ se vor fi stins. Şi totuşi mă interesează să citesc lucruri dintre cele mai diverse şi să pun întrebări. Pentru că în scris nu sunt timid. Citesc şi întreb. Am făcut un set de zece teme-întrebări pe care le pun oricărui antreprenor îl citeşte pe domnul Ghenea şi vrea să-l creadă orbeşte.

Evident, nu sunt întrebări care să-i ajute în business (dimpotrivă, chiar). Citesc economie sau astfel de cărţi de îndemnuri şi sfaturi ca pe nişte „literaturi”. Port haine lălâi, îmi rad barba sau mă tund când îmi amintesc, sunt din ăia care n-au ce căuta prea uşor într-un mediu de business serios. Deci lecturarea unui autor pus la patru ace are cu atât mai mult penibilul ei, incofortabilul ei, dar şi profitul ei. Omenii foarte diferiţi trebuie să stea de vorbă.

Un tip deştept observa cândva că un sport fetiş al războiului rece era şahul, un joc de strategie şi agerime. Apoi, în ultimii 20 ani, a devenit ultrapopular pokerul, un joc care nu exclude inteligenţa, dar care e totuşi întemeiat pe show, joc al aparenţelor, induceri în eroare şi altele asemenea. Am avut tot timpul senzaţia că, cu o morgă de şahist, Marius Ghenea ne predă poker.

10. Ce reguli ale jocului s-au schimbat şi cum te adaptezi? Să ne gândim numai la IT. Până acum vreo 6-7 ani, tot ce auzeai era „merge mai repede, mai bine, are de zece ori mai mult spaţiu de stocare etc.”. Apoi câţiva pionieri au schimbat filozofia. Şi până şi Internet Explorer îşi face acum reclamă cu „fast is now beautiful”. Dacă îi spuneai acum zece ani unui producător că vrei un telefon care să arate bine, îţi dădea cu el în cap. Cartea lui Marius Ghenea apelează prea mult la câteva exemple clasice, veşnicele Google sau Apple. Dar vorbeşte prea puţin despre momente de ruptură, de „străpungere” româneşti. Îi înţeleg modestia în ce priveşte propriul business. Dar devine frustrantă absenţa exemplelor româneşti de inovaţie, de mişcare inteligentă pe piaţă şi de explicare a unor astfel de mişcări. Empiricul e vital totuşi în astfel de cărţi.

9. Idei şi antrprenoriat. Marius Ghenea începe promiţător spunând că nu crede în idei. E perfect. Nici eu nu cred în măreţia lor. Cred că ideile curg cu tonele tot timpul şi piaţa lor ar trebui să fie liberă (aici, cred, mai ales după ce am citit şi nişte Stiglitz, că industria patentării a devenit o piedică teribilă în calea dezvoltării adevărate). Dar Ghenea nici nu încearcă să identifice vreun moment de graţie pe traseul de la idee la realizare. Cum se face trecerea dinspre idei înspre business. Evident, e o miză complicată. De aceea ficţiunea unui astfel de personaj e importantă. Ghenea spune că-i place Edison, mare om de ştiinţă şi om de afaceri. Dar aş fi vrut să văd ceva opinie fermă, chiar cinică, despre cum poţi trece de la una la alta. Edison a profitat de Tesla într-un mod deja legendar. Ultimul a terminat-o în mizerie şi cu o imagine de savant nebun. Primul a tot strâns bani (a avut şi merite incontestabile) prin exploatarea fără milă inclusiv a lui Tesla. Poveşti despre ei găsiţi cu nemiluita pe net.

8. De ce doar Schumpeter? Economistul austriac este cel mai citat (dacă nu singurul important citat). Iubirea pentru distrugerea creatoare/creativă în România nu e nouă. Dar vreau un răspuns: chiar nu se poate vorbi despre antreprenoriat şi cu Keynes în mână? O problemă pe care o văd – ca strict outsider în zona antreprenorială românească – este iubirea totală pentru stilul american de business (Schumpeter este unul dintre austriecii care au zguduit şi reformat gândirea de business americană). Foarte puţine exemple europene veţi găsi aici.

7. Până unde mergem cu demitizările? Un punct bun al cărţii este acela că demitizează nişte reflexe discursive supărătoare. Fondurile europene, de exemplu. Formalizarea şi birocratizarea excesivă omoară de fapt iniţiativa. Tot blabla-ul despre divinele fonduri este bine pus la punct de Ghenea. De ce nu intră la fel de dur şi în contractele cu statul român, resurse evidente pentru cei mai „destoinici” antreprenori români. De ce nu spune o singură vorbă despre relaţia cu politicul, lobby-ul neconvenţional etc.? Uneori e bine să demitizăm până la capăt. Sau, de ce nu?, să o spunem clar: ca să-ţi iasă o afacere brici, fă-ţi prieteni politici şi ia nişte contracte.

6. Dacă citesc o astfel de carte mai am vreo şansă să fiu antreprenor? Cartea e plină nu doar de încurajări, dar şi de precauţii. Autorul nu crede că trebuie să te arunci cu capul înainte, să joci la cacealma sau să aştepţi toată viaţa quinta royală. Întrebarea amuzantă e, având în vedere tonul didactic şi mulţimea de piedici enumerate, dacă nu cumva e un manual despre cum să-ţi dai pumni în cap abia după ce ai dat faliment. Ghenea enumeră posibile piedici, posibile neajunsuri, dar nu caută momente cheie şi exemple cheie „inspiraţionale” – un antreprenor nu poate rezista fără cocaina autoiluzionării.

5. Antreprenorii români sunt dintre privilegiaţii ultimilor 20 de ani? Nu. Aici suntem de acord, micul business, cu puţini angajaţi, cu muncă multă şi idei bune a avut destul de multe piedici în România. Au fost favorizate mişcările politico-financiare, tunurile etc. sunt favorizate marile corporaţii, marile monopoluri. Iniţiativa mică şi mijlocie a fost o mistificare mult vorbită, puţin pusă în practică. Întrebarea ar fi totuşi următoarea: e un politician care investeşte 100 000 de euro într-un loc de parlamentar şi scoate de zece ori mai mult (lipsit de etică, dar legal) un antreprenor bun?

4. Vorbim totuşi de un tipar psihologic? „Prefer un antreprenor pasionat, chiar încăpăţânat, (…) unui antreprenor şovăielnic sau nesigur”. Să fie chiar aşa? Criza în care ne aflăm nu a fost plină de oameni prea siguri de ei. Până şi în poker există tipologii mai complicate decât cei care mimează siguranţa tot timpul. Ştiu, sunt discuţii „filozofice”. Dar de ce n-ar face şi antreprenorii chestii din astea? Ghenea loveşte mitul conform căruia toată lumea e făcută pentru business. De acord. Dar când îmi spune că toată lumea care face business arată aproximativ la fel, ca tipologie, mă cam deprim.

3. Momentul X: antreprenorul şi contabilul. Există un pasaj de la care putea porni o carte separată: luptele dintr-o companie, dintre zona financiară şi antreprenor, dintre board şi antreprenor (asta după preluarea de către un fond de investiţii). Din nou, un vid de exemple. Ghenea pune punct exact când se dă “action!”.

2. Restructurarea pe timp de criză trebuie să înceapă mereu cu salariile? Am nenumărate exemple de antreprenoriat în zona media care au arătat cam aşa: tăiem salariile oricum mici, întărim pătura de middle-management. Ne cultivăm oamenii noştri şi aşteptăm să murim. Şi Ghenea spune cu oarecare părere de rău că tot de la salarii se porneşte. Să fie mereu aşa? Sau e pur şi simplu lipsă de curaj? Am văzut de nenumărate ori oameni care aveau banii în mână pentru proiecte curajoase şi care au sfârşit în afaceri previzibile şi fără nici un fel de câştig social.

1. Cinism. De ce nu a ales un ton mai cinic-vesel Marius Ghenea? De ce acest tip de cărţi preferă un ton „superior” în loc de gândire directă şi necruţătoare? Măcar am şti cum stăm. De exemplu, atunci când spui că ai nevoie de angajaţi şi parteneri cu gândire „pozitivă” şi care să nu te contrazică sau să fie „negativişti”, de ce nu faci simplu un portret robot al angajatului de succes. Ghenea ia prea în serios dimensiunea „angel” din sintagma „business angel”. Iar asta erodează autenticitatea. Cred mai mult un tip care vine şi spune simplu: am nevoie de oameni supuşi, care să râdă şi când n-au chef, care să execute fără complicaţii ordine. Vorba unui slogan genial: „Gîndeşte liber”. Cu o continuare implicită: „dar nu te apuca să şi vorbeşti”.

Un ultim sfat: un redactor adevărat (cum puţini avem) e mană cerească pentru orice autor, editor. Este omul ăla negativist care te poate enerva, dar care poate tăia „burţile” de text, îţi poate evita repetiţiile, îţi poate da sfaturi incomode foarte bune. Aşa e în antreprenoriatul ideilor.

Şi o concluzie: am luat o carte care evident nu-mi e adresată şi am încercat să pun nişte întrebări pentru că, dacă lipseşte ceva în spaţiul românesc, este exact discuţia între oameni cu pregătiri diferite despre ce fel de lume vrem. Nu iese, asta e! Am încercat!

Back to top