Scriitorii timişoreni îşi aşteaptă oaspeţii la Festivalul Internaţional de Literatură „La Vest de Est / La Est de Vest“

Scriitorii timişoreni îşi aşteaptă oaspeţii la Festivalul Internaţional de Literatură „La Vest de Est / La Est de Vest“

Miercuri, 24 octombrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc) debutează prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara. Trei seri de lecturi publice, dezbateri şi dialog cu publicul, la care vor participa atît nume importante ale scenei literare europene de astăzi, cît şi scriitori timişoreni de referinţă.

Care sînt gîndurile cu care scriitorii timişoreni aşteaptă prima ediţie a Festivalului:

Adriana Babeţi: „Cum s-ar zice, mi-am văzut visul cu ochii. Sau, mai corect, ne-am văzut (unii dintre noi) visele devenite realitate. Un festival internaţional de literatură la Timişoara, adică FILTM, e tot ce puteam spera mai frumos şi mai bun acum vreo 15 ani. Atunci am încercat, aici, la Timişoara, să aşezăm în dialog literaturile Europei Centrale  şi de Sud-Est printr-un şir de proiecte. Şi chiar cînd credeam că strădaniile noastre au fost cam în zadar, chiar cînd – pentru a cîta oară?– îi dădeam dreptate lui Czeslaw Milosz, care spunea că pe noi, cei din fostul bloc comunist, ne leagă neputinţa de a ne duce la capăt proiectele, deci tocmai atunci a apărut FILTM, ca un Phoenix minunat. Să fie binevenit!“

Cornel Ungureanu: „Timişoara este unul dintre oraşele care aspiră la statutul de capitală culturală europeană, iar literatura, în cazul Timişoarei, este unul dintre punctele forte ale ofertei noastre culturale. Acesta este motivul pentru care aştept cu interes prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură!“

Mircea Mihăieş: „«Festival» e un derivat al lui «festiv», adică «sărbătoresc». Vă așteptăm la cea mai importantă sărbătoare a toamnei literare din Timișoara! Aduceți cu voi pasiunea pentru cultură, noi o să-i aducem pe cei capabili să o stingă (pentru a o reaprinde imediat).  Veniți la Festivalul de literatură!“

Viorel Marineasa: „Nu știu cum va fi ziua de joi, dar, oricum, e o împrejurare fericită că se întîlnesc patru prozatori care au făcut gazetărie, deci oameni pentru care viața cea de toate zilele contează, mai mult decât atîta, are o fascinație irepresibilă“.

Tudor Creţu: „Sper ca festivalul să nu treacă precum valul, doar să se ridice în felul acestuia şi să lase nişte urme … de urmat. Scriitorii nu sînt ceea ce cei mai mulţi oameni înţeleg prin cuvîntul acesta, nişte fiinţe retrase, izolate, claustrale. Ci, dimpotrivă, societatea în ce are mai viu“.

Daniela Raţiu: „Festival Internaţional de Literatură la Timişoara. Primul şi aşteptat de multă vreme. Era şi timpul! Lectură în Sala Baroc a Muzeului de Arta din Timişoara e o proză în sine. Dacă mai adăugăm numele scriitorilor pe care Oana Boca, Ioana Gruenwald şi Robert Şerban îi aduc la FILTM, nu poate decît să mă onoreze invitaţia de a citi alături de ei. FILTM are toate ingredientele să devină un festival de anvergură pe harta culturală a Europei. Sala Baroc unde a cîntat cîndva Franz Liszt, a fost vizitată de împăraţii Iosif al II-lea şi Franz Iosef sau chiar de Regele Ferdinand I însoţit de Regina Maria în 1923. Sala Baroc – locul perfect pentru FILTM“.”

Robert Şerban: „Abia aştept să ascult şi să văd aceste nume importante ale literaturii europene, să aflu ce curiozităţi au cititorii faţă de ei şi de scrisul lor, să fim împreună pentru trei zile şi să transformăm Timişoara într-o capitală… literară!“

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest (FILTM) are loc la Muzeul de Artă (Palatul Baroc). Intrarea este liberă. Vor exista cărţi la vînzare, pentru iubitorii de literatură care vor dori să ia autografe. Echipa organizatorică îi reuneşte pe fondatoarele agenţiei Headsome Communication, Oana Boca şi Ioana Gruenwald, şi pe cunoscutul poet, editor şi jurnalist timişorean Robert Şerban.

Back to top