Am avut din adolescenţă dorinţa de a scrie romane, dar n-am publicat decât foarte târziu, într-o măsură, presupun, şi pentru că eram foarte orgolios şi nu acceptam să renunţ la anumite pagini sau personaje care nu erau acceptate de cenzură.
Mi s-a întâmplat mai ales cu Darul Ioanei, scris în 1976, dar apărut abia în 2007. Cine îl citeşte îşi va da seama de ce. Sau Martorul, a fost scris la începutul anilor 80, a apărut abia în 2000.
Când mi-am dat însă drumul, am simţit că nu mă mai opresc, sigur am prea multe poveşti în mine. Scriu la fel de uşor cronică, roman, poveşti pentru copii. Orice gen îmi e drag, o fac cu o enormă plăcere. N-am vrut să repet, nici temele, dacă se putea nici stilul, am dorit ca fiecare carte să fie o surpriză. E şi o primejdie în acţiunea asta a mea, au fost unii care au spus că n-au cum să mă înghesuie într-un tipar, aşa că e de preferat să mă lase de o parte şi să nu se ocupe de scrisul meu. Asta e!
Caz închis diferă de toate romanele scrise de mine, chiar şi de cele poliţiste. Am convingerea că scrierea/povestea care se numeşte roman poliţist poate avea impactul cel mai devastator asupra cititorului, iar dacă personajele nu sunt imaginate, ci smulse din realitatea înconjurătoare, iar fundalul este cel de toate zilele, cel care citeşte cartea chiar cade pe gânduri. Cam aşa aş vrea să se întâmple cu acest roman.
Zece cărţi pentru totdeauna, doar din literatura în alte limbi, din miile pe care le-aş putea alege şi care, la vârsta de acum, sunt diferite de cele din lista de acum decenii:
1. Garcia Marquez – Un veac de singurătate – probabil cel mai extraordinar roman care s-a scris vreodată;
2. Hermann Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă – pentru revelaţiile aduse la orice vârstă e citit şi convingerea că există lumi în care să domine spiritul;
3. William Faulkner – Zgomotul și furia – am înţeles din el cum e cu labirintul gândurilor şi al memoriei;
4. O mie și una de nopţi – m-a învăţat cum să povestesc ţinându-mi captiv ascultătorul;
5. Franz Kafka – Metamorfoza – ce mi se poate şi ni se poate întâmpla, dacă ni se duc gândurile aiurea;
6. Antoine de Saint Exupery – Micul prinţ – devii răspunzător pentru ce îmblânzeşti, devii răspunzător şi pentru cititor;
7. Cehov – Schiţe şi povestiri – măruntul cotidian ne face viaţa frumoasă şi ne ucide;
8. J.D.Salinger – De veghe în lanul de secară – probabil textul care se poate reciti chiar şi când l-ai învăţat pe de rost;
9. Mario Vargas Llosa – Rătăcirile fetei nesăbuite – nicio altă carte nu descrie şi nu ascunde simultan atât de bine chipul femeii;
10. Stieg Larsson – Trilogia Millennium – cum poate fi romanul poliţist copleşitor ca o saga.
Carte de vizită
Născut la 6 ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista „Lumea”), a condus, după 1989, revistele „Lumea”, „Zig-Zag”, apoi ziarul „Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la Protv, din 2000 este şi editor senior al „Ziarului de duminică”. Este autor a nouăsprezece romane, zece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţilor Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.