Proza scurtă a Debrei Dean din volumul Confesiunile unei femei este potrivită cititorului viitorului. Aruncă săgeţi dulci şi amare în povestirile sale mini şi ştie să potrivească foarte bine mângâierile pe care ţi le dăruieşte, din când în când, viaţa cu realităţile tipice şi vindicative.
Scriitoarea porneşte de la poveşti de viaţă atât de obişnuite, pe care le suceşte foarte repede, cu o tornadă de subtilităţi, 
amănunte acide, crude, nemestecate şi greu de digerat. Cum ar fi exemplul bărbatului care locuia în Iad sau cel al femeii care şi-a pierdut copilul, dar care se simţea, totuşi, norocoasă. Debra Dean surprinde întorsăturile de situaţie din existenţe medii, acele momente ale adevărului care rănesc uşor şi se cicatrizează greu de tot.
Există ceva natural, dar şi ceva foarte apăsător în scrierile ei. Mai toate se învârt în jurul noţiunii de familie, copii, soţie, soţ, amanţi, relaţii părăsite şi reluate sau nefericiri la care suntem condamnaţi şi nu realizăm întotdeauna că sunt nefericiri.
În proza ei scurtă, Dean ştie să acorde importanţă detaliilor, gesturilor fluturate, duioşiei şi altor sentimente care ating suflete. Este pe rând bărbat şi femeie, îmbrăcând cameleonic şi psihotic formele eroilor povestirilor sale. Bărbatul fericit în căsnicie care îşi întâlneşte fosta iubită la o nuntă, cu nodurile în gât aferente, dar şi femeia care caută aventuri fugare şi lejere, pentru imposibilitatea cărora însă suferă.
Are un umor fin, un sarcasm care te face să zâmbeşti, are plânsete pe care nu toată lumea are curajul să le lase libere şi are tors de pisică neconsolată. Te lasă cu o nelinişte a cărei sursă nu o prea poţi identifica, dar te face să speri că şi cele mai normale şi anoste existenţe îşi au partea lor de schimbare şi porţia de praf de zane, chiar dacă este un praf de zâne rele.
Tonul este amar, dar îndulcit cu un stil filigranat fără să se pretindă preţios. Micile lumi din mica proză a Debrei Dean te leagănă înainte de culcare, dar te trezesc în subconştient, pentru că acele persoane fără scăpare şi pline de demoni şi flori trecătoare eşti tu, într-o zi sau alta a vieţii tale.
Este şi ceva straniu între coperţile ei, ceva trist şi ceţos în fiecare dintre personajele imaginate şi pictate de scriitoarea americană. Derizoriul este tranformat în trăsătură de fineţe. Câte beţive nu sunt pe lumea aceasta? Totuşi niciuna ca „Regina Mamă“.