Câştigătoare a premiului Hawthorne în 1959, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, apărută în volumul de proze scurte în 2012 la Editura Polirom, dă titlul unui volum în care Alan Sillitoe oferă distincte nuanţe ale singurătăţii şi ale libertăţii personale. În cele din urmă, fiecare proză reia într-o măsură sau alta, prin tonalitate sau semnificaţie, fraza
Deși nu i-a plăcut niciodată eticheta aceasta, de care de altfel n-a mai scăpat toată viața, Alan Sillitoe a făcut într-un fel parte, chiar dacă fără să-și propună, din generația scriitorilor clasei muncitoare ai Angliei anilor 1950-1960. Provenit dintr-o familie de muncitori, Sillitoe a lucrat la 14 ani (în 1942) timp de trei luni, în fabrica de muniție Raleigh din Nottingham, apoi, în 1945, a devenit controlor de trafic aerian în cadrul Forțelor de Aviație britanice până la 21 de ani când a trebuit să se retragă din cauza tuberculozei.