Fiecare filă cu Frida e de fapt o altă față a Andrei Rotaru, încă un cod de înțelegere a versurilor ei din Într-un pat, sub cearșaful alb. Da, poezii! Nu citesc prea des, e un gen care mă sperie puțin, dar iată că din când în când am bucuria unor întâlniri ca aceasta. În volumul acesta de început, reeditat acum la frACTalia, Andra Rotaru e altfel decât în Lemur, unde e altfel decât în Ținuturile sudului. Câte Fride, câte Andre...
În cazul meu, o carte poată să apară de abia atunci când există un context favorabil. Nu am nevoie de zbucium, de nevroze, de tristeţe, de crize şi alte isterii. Mi se pare că am fost în această zonă suficient, iar tot ce a creat a fost o irosire a emoţionalului, o erodare şi o ardere rapidă a unor etape; o perpetuare a unor comportamente infantile şi a unor modele patologice tot mai des întâlnite; o relaţionare cu personaje-scriitori care au rămas blocate/ţi prea mult timp în acelaşi loc; o cutie de rezonanţă programată să capteze ceea ce e eronat; o regresie. E important că am spus stop tuturor acestor lucruri cu care m-am identificat pentru o lungă perioadă de timp.