Galeria Rotenberg-Uzunov, dedicată exclusiv artei românești de patrimoniu, este inițiativa colecționarilor de artă Mihail Rotenberg și Eduard Uzunov. Situată pe strada Constantin Esarcu de lângă Ateneul Roman, galeria este dedicată artiștilor români din secolul XX. Este un punct de atracție pentru mulți dintre cei care scurtează timpul de așteptare înainte de a merge la concertele de la Ateneu, prilej de a vedea piese minunate din arta lui Camil Ressu, Theodor Aman, Gheorghe Petrașcu, Samuel Muetzner, Oscar Han, Octav Băncilă s.a.
Pe 27 noiembrie 2011, ora 19.00, Elisabeth Leonskaja revine la Bucureşti, pe scena Ateneului Român. Recitalul Elisabethei Leonskaja este mai mult decât un act artistic, este una dintre puţinele ocazii în care, prin fapte, pianista vorbeşte despre ea însăşi şi despre valorile în care crede. Întâlnirea pe care Elisabeth Leonskaja o propune publicului său are un scop nobil: salvarea unui colţ de Bucureşti, cel în care de 106 şi respectiv 70 de ani se află Muzeele Minovici, cu toată istoria şi comorile lor culturale. Artista a vizitat Muzeele Minovici în decembrie 2010. Impresionată de moştenirea culturală şi socială a familiei Minovici, pianista concertează pro bono.