BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Autorul acestei cărți, Sebastian Barry, este un mândru irlandez și acest lucru face ca acțiunea cărții să se petreacă în Irlanda. Și, pentru că personajul principal al cărții Jurnalul ascuns este o femeie care-și scrie memoriile în preajma aniversării celor 100 de ani, cititorul intră pe nesimțite în istoria Irlandei. Roseanne McNulty se află într-un spital de boli mentale deși nu este câtuși de puțin nebună și scrie acest jurnal în secret.
Toxic este o carte atât de subțire încât poate fi citită în maximum o oră sau chiar mai puțin. Și nu m-aș fi gândit să scriu ceva despre ea, dacă nu s-ar fi întâmplat recent moartea lui Whitney Houston. Am găsit unele apropieri între Françoise Sagan și Whitney Houston. Poate nu sunt foarte relevante, dar oricum există. Erau lovite amândouă de o neliniște permanentă, erau agitate, trăiau tumultuos, părea că pentru ele singurătatea este imposibil de trăit.
Undeva, în cuprinsul cărții scrise de Orhan Pamuk – premiat cu Premiul Nobel în 2006 -, acesta mărturisește cum a scris Istanbul: „Am scris cartea de față stând îndelung la taifas cu operele celor patru scriitori melancolici ai Istanbulului care au descoperit și cultivat imaginea de care vorbeam prin felurite întâmplări, lecturi și plimbări.
Jeffrey Eugenides, autorul acestei cărți, Intriga matrimonială, un roman de dragoste mai straniu, a luat Premiul Pulitzer în 2003 și este mult apreciat de critica literară de prestigiu. Chiar și Jonathan Franzen îi recunoaște talentul și felul în care tratează complicațiile vieții interioare ale celor care se îndrăgostesc și pentru care dragostea devine ceva ce-i face să se analizeze și să se cunoască mai bine. Asta pentru că dragostea duce la introspecție, la comparații, la frământări, speranțe și dezamăgiri pe care cu greu le integrăm în sinele nostru. Până la urmă, personajele cărții rămân ancorate în propriile gânduri despre propria viață.
Această carte, Copilărie, este primul volum al trilogiei autobiografice Scene de viață provincială, a autorului australian de origine sud-africană J.M.Coetzee, care a primit Premiul Nobel pentru literatură în anul 2003. Personajul principal al cărții este un băiețel de zece ani care, spre sfârșitul cărții, se îndreaptă plin de gânduri spre 14 ani. Ani importanți pentru formarea personalității lui, dacă admitem că psihologii susțin că pe la 11 ani se structurează conceptul de sine. Este vârsta la care un copil înțelege cine este el.
Această carte, Mîndra fecioară, publicată de Joyce Carol Oates în 2009, are un subiect ciudat. Uneori te duce cu gândul la Lolita lui Nabokov, dar de fapt îți dezvăluie altfel de trăiri. Este o carte cu un amestec bizar între onirism si realism, între ireal și real. Ne introduce într-o lume pe care o percepem ca pe ceva în care trăim, ceva în care se îmbină înălțimile minții cu micimile ei, splendoarea cu ticăloșia. În acest fel, simțim ca și cum personajele principale ale cărții sunt în preajma noastră, printre noi sau chiar noi. Personaje pe care le detestăm uneori, dar care ne plac în măsură egală, pentru că le înțelegem și chiar ne regăsim în ele, chiar dacă nu în extremismul gândurilor și gesturilor lor.
Cartea lui Robert Lindner, Ora de 50 de minute. 5 psihoterapii ale unor pacienţi aflaţi în pragul nebuniei, este minunată. Prefaţa scrisă de Lloyd Siegel menţionează faptul că această carte a fost şi este încă foarte populară, autorul fiind un entuziast al freudismului, dar şi un talentat scriitor. Tradiţia de a publica rapoartele privind cazurile psihiatrice sau psihologice are un trecut îndelungat, dovedind că relaţia între aceste discipline şi literatură este foarte strânsă.
Irvin D.Yalom, autorul acestei cărţi, este un renumit psihoterapeut şi un scriitor cunoscut. Ceea ce-l face celebru și agreabil este, fără îndoială, talentul lui de a îmbina literatura cu psihoterapia. Cartea Soluţia Schopenhauer a avut, după mărturisirea lui, o „gestaţie îndelungată, el considerând-o „un amalgam de ficţiune, psihobiografie şi pedagogie psihoterapeutică.
Scriitorul Erich-Emmanuel Schmitt este plin de premii şi distincţii. Cărțile sale au mare succes în țările europene și România nu face excepție. La noi chiar a fost pusă în scenă, cu mare succes la un anumit gen de public, cartea Oscar şi Tanti Roz, apărută în 2002 la Humanitas. Am văzut spectacolul, cu totul întâmplător, dar nu pot spune sincer că mi-a plăcut. Poate că actorii, poate că regia… nu ştiu, poate am avut aşteptări prea mari.
Maşenka este romanul de debut al scriitorului Vladimir Nabokov. El a fost publicat în 1926 şi semnat cu pseudonimul V.Sirin. Romanul a fost scris pe când el locuia la Berlin, ca rus exilat, după ce părăsise Rusia de şapte ani, în 1919.
O fată de preot a fost publicat în 1935, iar după zece ani, Orwell, scriindu-i executorului lui literar îi spunea că romanul este „o încropeală stupidă pe care n-ar fi trebuit s-o publice. Nu este însă deloc aşa. Romanul se deschide cu un motto care nu stârneşte un interes deosebit, dar pe care îl înţelegem atât de bine când terminăm lectura lui. Voi reveni, la sfârşit, cu acest motto.
Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi a lui Ian McEwan, publicată de Polirom, este o carte de week-end sau de vacanță. Desigur, vacanţa este vacanţă, dar cel care citeşte o carte nu este acelaşi cititor. De aceea, voi spune mai încolo de ce este o astfel de carte. Am spus mai încolo, pentru că vreau să scriu câteva cuvinte despre autor, mai ales că această carte cuprinde două colecţii de povestiri – prima, ca debut, în 1975, a doua în 1978 –, prima fiind distinsă cu Premiul W. Somerset Maugham şi pentru că The Times l-a declarat unul dintre cei 50 de mari scriitori britanici de după 1945. Aş mai adăuga că a fost apreciat de Julian Barnes, care-mi place tare mult. Şi că unele povestiri ale sale s-au ecranizat şi a luat şi alte multe premii.