2011 a fost primul an în care s-au înregistrat vânzări consistente de eBooks și, ca să mă laud puțin cu colegii mei, această creștere s-a datorat și secțiunii de eBooks a elefant.ro, care până în prezent reunește cele mai noi titluri de la unele dintre cele mai importante edituri românești. Despre toate acestea am aflat la dezbaterea eBook – primul an al pieței de carte digitală din România i-a avut drept protagoniști pe Paul Balogh (Read Forward) - moderator, Vlad Puescu (Elefant.ro), Radu Apostoae (BookByte), Cristian Dinu (Read Forward) și Nikos Paschalakis (Digibooks4all).
La şase luni după lansarea primelor cărţi în format digital, Polirom are deja o ofertă de 250 de titluri, din care nu lipsesc cele de literatură română şi universală, nici cărţile de istorie, critică literară, religie, sociologie sau psihologie. Aflată însă la început de drum, industria de e-publishing din România propune încă prea puţin potenţialilor cititori, chiar dacă oferta o depăşeşte pe cea a unor ţări precum Austria sau Slovenia. Conform raportului publicat de www. publishersweekly.com, oferta de cărţi digitale în anul 2011 a fost de 25.000 de titluri în Germania, 22.000 în Franţa, 10.000 de titluri în Spania şi Italia, 5.000 în Suedia şi Olanda şi 18.000 în Polonia, în vreme ce oferta românească poate fi estimată doar la circa 1.000 de titluri. Este şi motivul pentru care Polirom îşi propune să lanseze în 2012 minim 250 de titluri noi în format digital, ceea ce ar însemna şi o dublare a ofertei actuale.
…Deși nu e tocmai o dispută, e mai mult o discuție nesfârșită în cadrul căreia se aduc argumente pro și contra fiecărui suport de lectură. Vor dispărea cu totul cărțile tipărite în următoarele decenii? Vor reuși toți împătimiții lecturii să se împace cu dispozitivele de citit care sunt din ce în ce mai elaborate și mai complicat de folosit? Copiii, care acum fug de carte ca dracul de tămâie, vor fi oare convinși să se apropie de ea daca e pe suport electronic? Unde se duc banii din vânzarea eBook-urilor, mai bine zis cum se împart? Și ce valoare mai are o operă sau un creator dacă un eBook are un preț minuscul?