Nu ştiu dacă pot să fac un top ten al cărţilor care m-au marcat fiindcă îmi displac în sine clasamentele şi pentru că mi-ar fi greu să aleg doar zece. După ce aş termina cu cele zece, aş mai găsi zece, şi tot aşa.
Cum scriu? Foarte greu şi foarte dezordonat, pe toane, pe stări. Nici măcar presiunea deadline-ului nu a mai funcţionat în ultimii ani, deşi, pe vremuri, era singura în stare să mă mobilizeze. Îi respect pe cei care au această disciplină a scrisului zilnic (scriu şi eu zilnic mailuri, mesaje, dar asta e cu totul altceva), cred că doar ea te face profesionist.
Cea mai recentă apariție a editurii Cartea Românească este volumul Carte de identităţi. Mutaţii ale autobiograficului în proza românească de după 1989 semnat de Florina Pîrjol.
Simon Beckett a vândut peste 7 milioane de exemplare din cărţile sale în ultimii ani şi e în prezent cel mai bine vândut autor britanic în Europa. A devenit popular odată cu publicarea seriei poliţiste cu tuşe psihologice care-l are ca protagonist pe David Hunter, un antropolog specializat în probleme de medicină legală, cu un trecut dureros în spate şi un viitor dedicat dezlegării misterelor vieţii, dar mai ales ale morţii. Primul roman din această serie, Chimia morţii, a fost recent tradus la Editura Trei, prilej cu care Florina Pîrjol a stat de vorbă cu autorul.