Știți că iubesc scriitura lui Grossman, știți că fiecare carte a sa este unică, este altfel. David Grossman este un filigranist al textului și un maestru al povestirii.
În anii ’90, cînd Bogotá abia se trezea din coşmarul celei mai violente perioade din istoria sa, tînărul universitar Antonio Yammara se împrieteneşte într-o sală de biliard cu Ricardo Laverde, un fost puşcăriaş care se recomandă drept pilot. Laverde va fi însă curînd împuşcat mortal, iar Yammara face o adevărată obsesie pentru trecutul misterios al prietenului său. Cercetările pe care le întreprinde îl ajută să înţeleagă mecanismele ascunse prin care războiul împotriva drogurilor a modelat viaţa familiei lui Laverde, dar şi pe a sa.
Leif G. W. Persson este cel mai cunoscut criminalist scandinav şi un profiler renumit. Din 1991, este profesor la Academia suedeză de Poliţie şi, ca expert criminalist, analizează cazuri complicate în emisiuni TV şi în presă. Este autorul a zece romane poliţiste, trei dintre ele avându-l drept protagonist pe excentricul inspector de poliţie Evert Bäckström.
O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi de Bill Bryson (col. Hexagon. Cartea de călătorie, ed. Polirom) este un volum care poate fi citit în numeroase feluri: e un jurnal de călătorie, un thriller, un roman clasic de aventuri, o carte de istorie locală și de curiozități...și de fapt acesta e farmecul scriiturii lui Bill Bryson. Un autor pe care l-am descoperit acum vreo șapte ani, când încă nu fusese tradus în România, dar citeam recenziile cărților sale în suplimentul Book Review al cotidianului New York Times.
A trecut ceva vreme de când n-am mai citit un thriller cu atâta nesaț. Știu, pentru unii e o lectură facilă, ce poate să-ți lase în minte și în suflet o biată lectură comercială? Iată că poate! Te face să te simți în alertă, să cauți răspunsuri alături de personajele prinicipale, să găsești soluții ingenioase ori scăpări miraculoase din capcane mortale, toate astea în timp ce capitolele se succed sub ochii tăi.
„Philippa Gregory şi-a făcut o adevărată misiune din a le insufla pasiunea, dorinţa de independenţă doamnelor de la curtea Angliei, unor personaje care înainte de a ajunge în roman îşi trăiau istoria lipsită de viaţă în vreun arbore genealogic, ţinute minte doar ca monedă de schimb în diplomaţie sau ca mijloc de perpetuare a marilor case nobiliare.
Probleme în relaţiile de cuplu sau la locul de muncă, dificultăţi în educarea copiilor, conflicte cu vecinii… Românii obişnuiţi se confruntă cu numeroase probleme, şi de cele mai multe ori îşi spun fără rezerve povestea, fie în speranţa că vor primi o soluţie, fie doar pentru a-şi vărsa oful.
Cu o mamă frivolă şi prea ocupată cu flirturile ca să se mai îngrijească şi de cele două fiice, cu un tată mereu prins cu afaceri departe de casă, Gabri, eroina romanului Duşmanca, de Irène Némirovsky (din volumul Dușmanca. Balul, apărut în Biblioteca Polirom. Esențial) se maturizează mai mult la voia întîmplării. Copilăria ei are drept singur tovarăş ranchiuna faţă de mamă, care cu vremea se transformă în dorinţă de răzbunare.
Dacă n-ați citit măcar un volum de Anna Gavalda, e momentul! E proza aceea care te liniștește, te bucură, te face să îți amintești de vechile iubiri, de copilărie și de toate aromele trecutului. Chiar asta face și cel mai recent roman al său tradus la Polirom, Billie. O carte tocmai bună de citit pe vreme...rea, căci ne învață să rezistăm în ciuda tuturor adversităților.
Şi acum ce facem, micuţule? de Hans Fallada (ed. Polirom, colecția Biblioteca Polirom. Esențial) reflectă cu o luciditate remarcabilă starea de spirit a tineretului german din perioada Marii Crize, cu sărăcia acută, lipsa de perspective și tulburările politice.
Dacă vă e dor de hoinăreală, de vremurile când erați un/o pierde-vară și nu aveați grija facturilor și a coșului zilnic, vă recomand o carte care să vă readucă perioada aceea înapoi: Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia, de Paul Theroux.
Dragostea moare în căsnicie? Se transformă în atașament, în parteneriat? Unde se duc fluturii din stomac atunci când apare primul copil în familie? Ce trebuie să sacrifici ca să nu rămîi singur în doi? Dan Coman face, în Căsnicie (ed. Polirom, colecția Ego.Proză), o analiză subtilă a evoluției unei relații de iubire.