Cei care vor veni la ediția a doua a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași vor avea parte de multe alte surprize culturale, pe lângă întâlnirile cu autori remarcabili din țară și din străinătate, traducători de marcă, editori și agenți literari.
Ediția 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitați de seamă ai literaturii mondiale și române, precum și traducători, manageri culturali, critici și jurnaliști culturali. Lista scriitorilor care au acceptat să participe la FILIT prinde contur, organizatorii făcând publice o parte din confirmări. Astfel, publicul se va bucura de prezența scriitorilor străini Herta Muller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, în prezent locuiește în Italia), Romain Puertolas (Franța), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Spania), Edward Hirsch (SUA), Guillermo Arriaga.
În mai puțin de o săptămînă, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru …
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest va avea loc în perioada 24-26 octombrie, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc). Sub motto-ul „La Vest de Est / La Est de Vest, nume importante ale scenei literare europene contemporane, alături de scriitori timişoreni de referinţă, se vor întîlni, în fiecare seară, începînd cu ora 18.00, cu iubitorii de literatură din Timişoara.