Laureatul Nobel pentru literatură J.M. Coetzee şi psihoterapeuta Arabella Kurtz poartă un dialog absolut remarcabil despre nevoia noastră de a ne construi (din) povești.
Laureat al premiului Nobel pentru literatură, Coetzee ascunde în spatele autobiografiei ficţionale Tinereţe o parte din ratarea unui artist care se vede nevoit să se piardă printre blocurile de beton şi sticlă ale Londrei în orele rigide de lucru ale unui programator în care nu se regăseşte. Luându-şi ca mentori literari scriitori precum Pound şi Eliot, refuză orice sentimentalism în literatură, suprapunându-şi peste normele acestora propria formare şi aplecare spre matematica pură.
Cel de-al doilea volum al (auto)biografiei lui Coetzee, Scene de viață provincială II sau Tinerețe, cuprinde perioada de studenție și primii ani de angajat ai scriitorului. Ajuns la Universitatea din Cape Town ca să studieze matematica acesta își asumă sărăcia cu stoicism încercând în primul rând să-și demonstreze lui și apoi și celor din jurul său că fiecare om este până la urmă o insulă; nu ai nevoie de părinți (sau de altcineva) ca să te descurci. Mănâncă frugal, se îmbracă modest și deși conștient că burgerii (fermierii independenți) cu mașini râd de sandalele lui ieftine care îl trădează și se degradează atunci când plouă, se îmbărbătează cu gândul că într-o zi le va da peste nas devenind celebru. Din punctul lui de vedere, orice artist, chiar și Picasso, trebuie să sufere pentru a putea crea.
Viaţa la țară, în anii 50, undeva în vestul Africii de Sud, într-un mediu plin de inegalități sociale dar mai ales de prejudecăți rasiale, cu o familie ciudată, atee și scandaloasă – după standardele orășelului Worcester - îl transformă pe micul John. Dintr-un băiețel precoce el devine un egoist rece care-și urmărește doar propriul scop, propria plăcere. Este conștient de forța egoismului propriu și de cruzimea sa personală – imensă alături de cea comună a celorlalți copii și mai degrabă comparabilă cu cea a adulților. Pentru că el, băiatul în vârstă de doar 10 ani nu este ca alți copii, nici ca cei englezi, nici ca cei afrikaans, el este un copil cu inimă rece, de piatră. Minte constant pentru a-și acoperi micile defecte, imperfecțiunea care i se pare că se datorează în totalitate mamei sale și a felului în care a fost crescut. Copilăria sa nu seamănă deloc cu copilăria din Enciclopedia copiilor. Nu este plină de povești și floricele ci reprezintă doar o perioadă pe care abia așteaptă să o depășească, o perioadă neagră a neputinței și a frustrărilor.
Coetzee e agasant, atinge problemele grave fără să le atingă. Scrie despre apartheid fără să scrie propriu-zis despre asta. Crede în scriitorul ca un filtru fin, neutru, neimplicat, moralist, evazionist chiar, al realităţii. Dar e un clasic. Şi, ascultaţi-mă, fuga de clasici seamănă cu fuga de bacalaureat. Nu există evadare fără daune colaterale.
Această carte, Copilărie, este primul volum al trilogiei autobiografice Scene de viață provincială, a autorului australian de origine sud-africană J.M.Coetzee, care a primit Premiul Nobel pentru literatură în anul 2003. Personajul principal al cărții este un băiețel de zece ani care, spre sfârșitul cărții, se îndreaptă plin de gânduri spre 14 ani. Ani importanți pentru formarea personalității lui, dacă admitem că psihologii susțin că pe la 11 ani se structurează conceptul de sine. Este vârsta la care un copil înțelege cine este el.