Sper că vă amintiți că John Scalzi ne-a oferit până acum trei volume dintr-un ciclu intitulat Războiul bătrânilor. E vorba de o poveste SF care se desfășoară într-un viitor îndepărtat, viitor în care omenirea a colonizat o mulțime de planete - și a descoperit că există o grămadă de specii extraterestre (unele dintre ele mai evoluate tehnologic decât pământenii) care vor și ele să-și extindă imperiile galactice, fără să accepte posibilitatea unei concurențe pașnice. Așa că în cosmos au loc bătălii înverșunate, se încheie și se destramă alianțe... într-un cuvânt, e nevoie de soldați, mulți și foarte bine instruiți. Iar acești soldați sunt recrutați dintre bătrânii pământeni.
Pentru început, câteva cuvinte despre John Scalzi – pentru că sunt convins că acesta e prea puţin cunoscut în ţara noastră, în afara grupului de amatori de literatură SF. Născut în 1969, Scalzi devine celebru în 2005, în urma publicării primului său roman, Războiul bătrânilor. Datorită succeselor literare a fost ales preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Americani de SF şi Fantasy. Spre deosebire de alţi scriitori tineri şi de succes, care şi-au ales domenii ce nu au prea multe în comun cu SF-ul (Neil Gaiman scrie fantasy – în special urban fantasy -, China Mieville scrie weird fiction) John Scalzi s-a dedicat literaturii science fiction de factură oarecum clasică.