„Cred că este o poveste aspră, căreia nu-i lipsesc străfulgerările de frumuseţe, avea să declare Steinbeck despre un roman mistuitor, precum obsesia protagonistului său pentru o perlă neobişnuită, ce-ar fi trebuit să-l scape de sărăcia extremă.
John Steinbeck avea 14 ani când a decis că scrisul e destinul său. Așa că și-a încercat talentul cu poeme și mici piese în proză, până la terminarea facultății. După ce a renunțat la studiile de la Universitatea Stanford, Steinbeck a încercat să trăiască din scris. A ales New Yorkul pentru o perioadă, dar norocul nu i-a surâs; a avut tot felul de slujbe sezoniere, gen muncitor în construcții, reporter de cotidian ș.a. S-a întors în California, unde s-a angajat ca îngrijitor la Lake Tahoe. Aici s-a căsătorit cu Carol, femeia a cărei misiune providențială a fost aceea de a-l încuraja să scrie. Cu sprijinul (inclusiv financiar) și încurajarea ei, a apărut Cupa de aur, primul său roman, iar în următorul deceniu, și alte opere literare memorabile.
Steinbeck nu are nevoie de recomandări, are nevoie de recitiri, ca orice clasic. Dar, ca orice clasic, vine cîte o dată şi te loveşte în moalele capului cu ceea ce noi numim din comoditate „actualitatea marilor scriitori. Nu e actualitate, e doar mesaj onest trimis brutal către urmaşii care au de obicei o singură îndeletnicire: să uite de tot şi de toate cu cît mai mult spor.