Părinții mei au fost amândoi profesori și spuneau frecvent că nu există copii proști ci doar copii nereceptivi (din diverse motive), unii chinuiți de muncă sau nevoi acasă, fără putere de concentrare. Așa că am fost de la bun început familiară cu teoria lui Daniel Pennac în ceea ce privește loazele. Lenea și obrăznicia nu sunt explicațiile pentru rezultatele școlare slabe ale unui elev. Elementul forte, cel pe care prea puțini profesori știu să-l elimine din viața unui școlar, este frica acestuia. Frica de penibil, frica de ce vor spune colegii dacă greșește, frica de a fi veșnicul purtător al notei 4 și provocator al silei profesorului care îl interoghează. Eliminarea acestei frici, acestui zăvor care nu dă nici o șansă informației să circule prin mințile elevilor slabi la învățătură a devenit prioritatea sa numărul unu atunci când Pennac a devenit profesor.