După Istorie trăită a lui Hillary Clinton, am fost foarte curioasă să văd cum scrie și cum își vede viața numărul unu al SUA timp de opt ani, respectiv fostul președinte Bill Clinton, care crede că „o mare parte a vieții este modelată de oportunitățile pe care le refuzi, nu numai de cele de care profiți.
Volumul Nunta de Diamant – o poveste în imagini, este un cadou oferit de Principesa Margareta a României și soțul său, principele Radu al României, părinților săi, cu ocazia celebrării a 60 de ani de căsnicie (pe 10 iunie 2008). …
Poveștile din viața contemporanilor, istoriile trăite de aceștia sunt pur și simplu un exemplu pe care ar trebui să îl cunoaștem, dacă nu putem să-l și urmăm. De aceea nu înțeleg de ce editurile din România nu s-au înghesuit să traducă Biografia oficială a lui Nelson Mandela – apărută în limba engleză sub titlul
Mă aștept întotdeauna ca jurnalul unui scriitor să fie un volum care să inspire, plin de învățăminte și de povești din viața celui ale căror opere mi-au plăcut. Dar în Jurnalul lui Kafka am descoperit un om urzuz, antisocial, care nu găsește plăcere în compania prietenilor sau a familiei, ci mai mult a scrisului său
V-ați imaginat vreodată cum ar fi să trăiți fără să știți să citiți și să scrieți, într-o lume în care toți ceilalți o fac deja? Este cam greu de închipuit exercițiul propus de Bernhard Schlink, însă așa am înțelege, fie și pentru scurt timp, acțiunile Hannei Schmitz, protagonista cărții Cititorul. „Analfabetismul înseamnă marginalitate. Prin faptul că avusese curajul să învețe să scrie și să citească, Hanna a făcut pasul hotărâtor de la starea de subordonare la descoperirea conștiinței de sine, scrie Bernhard Schlink în volumul său.
Am obiceiul, probabil ca mulți alții, de a răsfoi (și mirosi chiar) cartea când îmi cade prima dată în mână. Citesc mereu tot ce scrie pe coperți, apoi introducerea (dacă există), mulțumirile, cuprinsul și epilogul. Așa se face că am văzut încă de la început faptul că la sfârșitul cărții Citind Lolita în Teheran autoarea face în Epilog un update al personajelor sale, cu ceea ce au ajuns sau fac ele în prezent (înainte de plecarea cărții în tipar).
Întâi de toate, cred că nu ar trebui să scriu nimic despre o carte a unui autor contemporan cu o sensibilitate atât de aparte ca a lui Mircea Cărtărescu! Pentru că, după cum am observat în Zen, jurnalul autorului dintre anii 2004-2010, granița între succes și eșec e foarte volatilă. Și da, i-aș da dreptate dacă m-ar judeca pentru această îndrăzneală, pentru că nu i-am citit opera în totalitate. Dar am citit (și) acest jurnal scris sincer, uneori seară de seară, care arată zbaterile creației, dar și ale traiului cotidian.
„Nu există manual pentru Prime Doamne. Primești slujba pentru că bărbatul cu care te-ai căsătorit ajunge președinte, constată fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Hillary Rodham Clinton, în prezent Secretar de Stat în guvernul american, în volumul de memorii Istorie Trăită, scris cu grijă și multă documentare.
Înainte de a începe să citiți această recenzie, vă rog să vă imaginați că dispuneți de bani – ai dumneavoastră dar și ai altora – pe care trebuie să-i investiți. Apoi, pentru fiecare afacere cumpărată, trebuie să numiți managerii adecvați (ei pot fi uneori cei aflați deja în funcție, alteori alții). Ei bine, cam asta face, pe scurt, Warren Buffett (supranumit Oracolul din Omaha), cu investițiile sale de la compania Berkshire Hathaway. Dar, în presupusa situație de mai sus, ați putea beneficia de sfaturile sale
Încă o dată, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decât ficțiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, apărut la editura Polirom în colecția Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 și anii 2000). Totul pornește de la povestea scriitoarei Virginia Woolf în momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arată starea psihică a lui Woolf, cu încercarea de a-și învinge nebunia și de a-și termina romanul. Un roman ușor trist, cu femei nemulțumite de viața lor, așa cum întâlnești adesea în viața reală, dar despre care nimeni nu vorbește. Aparent iubite – chiar o contradicție ai zice – dar care nu-și iubesc, la rândul lor, nici partenerul, nici viața pe care o duc.
Dacă ar fi fost să denumesc eu cartea jurnalistei rusoaice Masha Gessen i-aș fi spus: Omul fără scrupule, nu Omul fără chip, așa cum se numește volumul apărut la Pandora M. Citind-o, ajungi să-l urăști sincer pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, adică al celei mai întinse țări din lume și să te temi chiar să ajungi vreodată să ai de-a face cu mafia rusească.
O carte grea, la propriu și la figurat. La propriu, pentru că are aproape 700 de grame și 800 de pagini și la figurat, pentru că este scrisă chiar de Tony Blair, fostul prim-ministru al Marii Britanii, care dezvăluie multe din culisele politicii din Downing Street nr 10.