Cu Pamuk am avut dintotdeauna o relație stranie. La fiecare carte începutul mă atrage, lumea lui mă fascinează, apoi mă poticnesc în vreo descriere, care nu sună rău deloc, dar pare că e prea dantelată. Ferrante, în schimb, mă duce până spre final trezindu-mi tot felul de reacții, dar după ce închid cartea mi-e cam nesuferită. Dar îi iubesc tare pe amândoi, așa că o să încerc să mă împac cu mine la fiecare lectură din Pamuk sau Ferrante – căci n-aș putea nicicând să ignor pe vreunul.
Dacă toate manualele de istorie ar fi scrise în stilul abordat de Orhan Pamuk, n-ar mai fi oameni care să nu pună măcar o cronică-două în coşul zilnic. Scriitorul turc ştie cum să îmbine datele furnizate de istorici, misterul, culoarea unei compoziţii dianamice, personajele memorabile şi aventurile, peste care presară binefacerile realismului magic şi ale reflectărilor îndelungi.
Când a scris Muzeul inocenţei, Orhan Pamuk a exprimat dorinţa oricărei femei: aceea de a stăpâni memoria fiinţelor iubite, de a-şi imprima fiecare ipostază în amintirile celui care-i va da iluzia nemuririi. Multe au invidiat-o pe soţia marelui suveran mogul care a decis construirea faimosului Taj Mahal. La mii de kilometri, printre străzile Istanbulului, Kemal nu-şi permite să construiască un mausoleu, dar are suficientă răbdare încât să adune obiectele care îi amintesc de o iubire tabu. Declaraţia lui de iubire nu are amploarea unor replici siropoase, bombastice.
Istanbulul devine un alter-ego pentru Orhan Pamuk, un oraş transformat de proiecţiile, visurile şi emoţiile care i-au însufleţit fiecare cotlon. Orhan Pamuk este îndrăgostit de un Istanbul personal, mitic si enigmatic, un oraş care i-a inspirat pe iubitorii de comori exotice, pe artiştii romantici.
Undeva, în cuprinsul cărții scrise de Orhan Pamuk – premiat cu Premiul Nobel în 2006 -, acesta mărturisește cum a scris Istanbul: „Am scris cartea de față stând îndelung la taifas cu operele celor patru scriitori melancolici ai Istanbulului care au descoperit și cultivat imaginea de care vorbeam prin felurite întâmplări, lecturi și plimbări.
Sunt mereu curioasă în privința anunțurilor care îmi vin de la prietena mea Oana de la Polirom. Mereu au ceva spectaculos, ceva wow! De data aceasta, veștile bune sunt însoțite de nume răsunătoare: Orhan Pamuk și Philip Roth.