N-o să vă recomand rețeta mea fancy de limonadă cu lămâie, ghimbir și rodie, ci fix 5 cărți care să vă răcorească mințile și să vă dea fiori. Ce poate fi mai chill de-atât? De la stânga la dreapta: Băiatul …
Romanul Fericiţi cei fericiţi de Yasmina Reza ar fi fost un bun manual de folosire a umorului pe post de bisturiu în cuplurile roase de frustrări, pentru care disputele iscate dintr-un fleac sunt considerate începutul ameninţător al unei maladii fără leac. Totuşi, nu umorul este cel care aduce o gură de aer într-o atmosferă sufocantă, folosit pentru a distrage atenţia de la urmările acţiunilor, ci mai degrabă o variantă incisivă, apropiată de sarcasmul care taie până ajunge la miezul problemelor acunse printr-o nonşalanţă prost mimată.
Pantofiorii roșii și Moartea, celălalt tărâm al vieții sunt două cărți care încearcă să ofere răspunsuri la frustrările și durerea pricinuite de moartea cuiva drag și foarte apropiat.
Nu, nu este vreo paralelă și nici un studiu despre cum zen influențează viața de apoi, ci titlurile unor cărți citite recent și despre care vreau să vă povestesc câte ceva. E arhicunoscută și arhitraficată întoarcerea omului modern la spiritualitate, către sine, către valorile morale care în goana după bani și faimă îi păreau desuete. Iar literatura de specialitate încearcă să îndeplinească această nevoie.
Da, poţi s-o duci la nesfîrşit cu autori şi cărţi care-ţi zîmbesc frumos, te cocoloşesc, te respectă, îţi prezintă partea frumoasă şi instructivă şi profundă a artei, fie unii inteligent-comerciali, fie unii clasici şi fioroşi ca nişte soldaţi de ceramică. Sau poţi să citeşti tot ce găseşti de Elfriede Jelinek (lista aici), să vezi cît înghiţi, cît de cititor eşti.
Anul trecut, când a fost inclus pe lista pentru Premiul Man International Booker, John Le Carré a respins vehement nominalizarea, susținând că nu vânează nici un premiu. Reacția sa a stârnit vii polemici, dar scriitorul britanic avea dreptate: de ce să aștepți judecata unui juriu literar constipat, când mulțimile de cititori te aclamă și așteaptă noile tale romane cu nerăbdare? Mai ales că de-a lungul anilor a convins, chiar și criticii, că este demnul urmaș al lui Christopher Marlowe, Ben Johnson, Daniel Defoe, Graham Greene, John Dickson Carr, Somerset Maugham, Alec Waugh și Ted Allbeury.
BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni! După cărţile de dragoste şi cele de aventuri, a venit acum rândul cărţii româneşti (că tot a fost ziua naţională)! Aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte a unui autor român, scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! Cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 200 de lei!
Cum citim şi recitim clasicii? Metoda mea e simplă, urmăresc linii simple tematice, stilistice etc., care de obicei n-au legătură cu lectura tradiţională. Şi nici mare relevanţă estetică. Mi-e gîndul numai la prostii, cum ar zice Moromete. Una dintre metodele de lectură e să urmăresc mai atent decât de obicei ce fac personajele cu mâinile sau cu privirea (în Kafka de exemplu e mai mult decât interesant cum se mişcă personajele în spaţiu, o adevărată mimă textuală). Uneori personajele ne fac gesturi din spatele textului în care sunt ţinute prizoniere de autor sau de tradiţia lecturii.
Cristina Manole despre literatura din Rusia, Vladimir Putin și Tolstoi. Tare mi-ar fi plăcut să particip la o întrevedere între Serghei Dovlatov și Ernest Hemingway. Să mă fac mică, mică și să ascult cum își povestesc unul altuia secvențe din viața lor. Reală sau imaginară. Sau inventează povestiri ireale cu oameni reali. Sau să-i privesc doar cum tac. Cum tac și beau. Căci și unul și altul au fost niște băutori pe cinste. Băutori, am zis, nu cheflii. Cheflii se mai găsesc și pe la noi, suntem doar un popor vesel și optimist, la români oamenii se sinucid dintr-un prea plin, fără Weltschmerz. Sau alte chestii din astea. Dar așa, trăgători la măsea, zdraveni, mai ales tărie, vodcă sau whisky, mai rar. Și Papa Hem și Seriojka Dovlatov, Dovladka, cum îl alintau prietenii unei namile (1,92 m) de autor născut (mama armeancă, tatăl evreu, el produs 100% exclusiv sovietic) în URSS (1941) și decedat în SUA (1990), țineau la băutură. Și la povești. Spuse sau scrise. Prozele lor au un miros persistent de alcool. Am citit, nu chiar tot ce au scris cei doi, dar în bună și mare măsură.
Cînd vin apocalipse financiare, citiţi cărţi serioase. Nu cu pronosticuri, vaiete şi tîmpenii, ci măcar cu explicaţii clare despre ce s-a întîmplat. Un compendiu lucid şi polemic: În cădere liberă – Joseph Stiglitz. Cei mai fericiţi ani (economic vorbind) pentru Vestul lumii au fost între 1945 şi 1970, scrie Stiglitz. Da, a fost perioada de refacere de după război şi asta explică mult gradul foarte mare de ocupare a forţei de muncă. Dar nu e esenţial pentru explicarea prosperităţii. Vitală în explicaţie e reglementarea pieţei financiare, intervenţia fermă a statului în chestiuni economice. În perioada sus-menţionată o singură criză financiară importantă a avut loc (cea din Brazilia, 1962). În rest, un calm relativ.
În cadrul colaborării cu mine, elefant.ro mă seduce și mă leagă de catargul lecturii ca pe un Ulise coruptibil, trimițându-mi teancuri de cărți pe care le ierarhizez și le re-ierarhizez cu febrilitate. De data asta mi s-au lipit de mână două cărți, cerându-se una pe alta precum yin și yang: Planetarium, integrala Science Fiction & Fantasy a lui Cristian Tudor Popescu și Fizica imposibilului a lui Michio Kaku.