Unul dintre reproșurile făcute de critica profesionistă personajelor din anticipația noastră mai veche a fost deplina lor pustietate sentimentală. În proza așa-zis realistă a anilor ’50 nu era nepotrivit ca tractoristul Vasilică din Rebra să-i facă ochi dulci mulgătoarei Măria lu’ Poenar, iar în finalul romanului, cu participarea întregului sat colectivizat, să asistăm la o nuntă folclorică, ba chiar și la nașterea vreunui copil. În SF-ul vremii, în schimb, relațiile amoroase – fie și platonice, ca între colegi de birou sau de astronavă – erau din principiu excluse, probabil din mai multe motive demne de luat în seamă. Unul trebuie să fi ținut de ideologie;
