Planeta Marte a intrat în atenția generalizată a pământenilor pe la mijlocul secolului al XIX-lea, revelându-și apoi, pe parcursul întreg secolului XX, potențialul de influențare a mentalității umane. Nu mă refer la influențe de felul celor ce preocupă astrologia, ci la unele izvorâte din realitatea astronomică și din mitologia populară construită în jurul ei. O mitologie la care, trebuie să admitem, și SF-ul modern și-a adus pe cât de bogata, pe atât de rodnica sa contribuție.
Dacă ne-am dori ca despre cărțile de SF să se exprime doar presa literară, cea instituită, condusă și subvenționată de Uniunea Scriitorilor, ori revistele care o orbitează mai la distanță, însă într-o dependență culturală și financiară evidentă, cred că am putea aștepta mult și bine. În redacțiile acestea „cu ștaif plutește de decenii un aer de neîncredere în genurile neconvenționale și aș putea paria că până și recenziile de care au avut parte odinioară anticipațiile lui Vladimir Colin, Mihu Dragomir, Kernbach, Hobana, Crohmălniceanu și alți scriitori „convertiți la SF apăreau în Gazeta literară, Viața Românească, Luceafărul și Contemporanul (atunci când erau semnate de nume aparținătoare breslei literare) din pură obligație colegială și mai puțin dintr-o conștiință profesională a unei critici devotate – precum medicii de sub incidența jurământului hipocratic – propriei profesii.