Deși re-vizitarea, măcar periodică, a clasicilor este extrem de importantă pentru experiența noastră de creație, veritabila șansă a genului pe care îl discut rămâne schimbarea. Oricât de interesante și demne de admirație, modelele „clasice nu constituie o piedică pentru elanurile literaturii de azi, chiar dacă am fi tentați să exersăm, ca în vechile școli de pictură, reproducerea unor trăsături de penel datorate cutărui Maestru, în vederea perfecționării propriei noastre măiestrii.