Din nou, jurnalistul Malcolm Gladwell mă surprinde plăcut cu scrierea sa The Tipping Point, carte apărută la editura Publica. Nu mi-am închipuit vreodată că anumite epidemii ori evenimente pot lua naștere prin zvonistică sau din gură în gură, cu o răspândire la fel de eficace precum virușii computerelor noastre.
Prin conexiuni foarte bine fundamentate, Gladwell definește teorii de care ar trebui să ținem cont, dacă nu ne sunt cunoscute din alte surse. De exemplu, 
mi se pare foarte adevărată forța numărului magic 150. „Numărul 150 pare să reprezinte cifra maximă de indivizi cu care putem avea un raport social autentic, acel gen de raport care se formează dacă știm cine sunt acei indivizi și cum relaționăm cu ei“, spune un personaj din poveste. Chiar și liderii unor colonii confirmă această apartenență la un număr de oameni: „Limitarea la 150 de membri pare a fi cea mai bună și mai eficientă cale de a guverna un grup de oameni“. Una dintre organizațiile prospere din America, Gore Associates, ține cont de această regulă și construiește imediat altă fabrică, de îndată ce numărul angajaților depășește cifra magică, precizând că dincolo de 150 de oameni lucrurile se complică.
Tot de grupuri și importanța lor vorbește Gladwell și atunci când afirmă că oricare doi oameni de pe planetă sunt conectaţi între ei printr-un şir de cel mult 6 persoane. Contează drumul pe care-l parcurgi pentru a face conexiunile necesare găsirii acelor oameni de care te poți lega. Cred că vi s-a întâmplat, cel puțin o dată în viață să găsiți oameni care cunosc alți oameni care v-ar putea fi de folos: o cunoștință a unei cunoștințe, până la atingerea scopului final. Practic cartea poate fi folosită și ca manual de afaceri, conform Daily Telegraph: „Ca manual pentru afaceri, The Tipping Point este cu adevărat excepţional, abundând în tot felul de teorii noi despre ştiinţa manipulării“.
Malcolm Gladwell punctează și faptul puțin acceptat de societate și de părinți, cum că anturajul și cartierul în care trăim ne influențează în viață mai mult decât familia.
Cartea, chiar dacă emite teorii la care nu m-aș fi gândit, mi-a plăcut mai puțin decât Ce-a văzut câinele, a aceluiași autor. Cea din urmă este mult mai jurnalistică, parcă spune povești mai concrete, fără a intra atât de mult în chestii sociologice.
Despre The Tipping Point se spune că este biografia unei idei,
„iar această idee este foarte simplă. Cea mai bună cale de a înţelege apariţia tendinţelor în modă, fluxul şi refluxul mareelor de delincventă sau, de ce nu, transformarea unor cărticele necunoscute în nişte bestseller-uri ori afluxul de adolescenţi care fumează, fenomenul zvonurilor care merg din gură-n gură şi toate celelalte schimbări misterioase care se petrec în viaţa de zi cu zi este să le privim ca pe nişte epidemii. Ideile, produsele, mesajele şi comportamentele se răspândesc exact la fel ca viruşii“.