Cartea aceasta, Clopotele, debutul americanului Richard Harvell, este o uvertură literară dedicată unei părți adesea neglijate a umanității: simțirea. Chiar dacă Moses Froben, personajul central, excelează la capitolul auz, pe parcursul celor peste patru sute de pagini el dovedește că poate simți și poate absorbi lumea înconjurătoare cu mult mai multă finețe decât o fac profesorul lui de muzică sau abatele de la St. Gallen. Vă veți îndrăgosti cu siguranță de pasajele în care sunetele sunt descrise cu o acuratețe și o sensibilitate impresionante.
Dar s-o luăm cu începutul, pentru că este un roman care merită savurat da capo al fine. Născut la începutul secolului XVIII, într-un sat din Alpii elveţieni, unde mama lui surdo-mută trăgea cele mai răsunătoare și mai tulburătoare clopote, Moses Froben este înzestrat cu o ureche extraordinar de sensibilă şi cu un glas aparte, daruri care îi vor aduce atât cele mai mari suferințe, dar și cea mai mare alinare. După ani de suferință și pribegie, Moses va ajunge să fie cunoscut drept Lo Svizzero, cea mai celebră voce a Europei secolului al XVIII-lea, pentru că era unul dintre ultimii musico ai scenei.
În primii ani ai vieții trăiește armonioso în clopotniţă și este fascinat nu doar de sunetul clopotelor, ci și de vraja prin care mama lui le îmblânzește. Auzul extrem de fin îl ajută pe Moses să livreze la cină bucate din cămările vecinilor și să afle secrete care la un moment dat îi aduc necazuri. După ce este alungat din sat, Moses este salvat de doi călugări, Nicolai și Remus, aflaţi pe drumul de întoarcere la Abaţia St. Gallen. Deși inițial autorul își imaginase aceste două personaje drept corupte și venale, la scrierea scenei de întâlnire dintre cei trei a renunțat să-i facă răi. Momentul său de slăbiciune a generat două caractere sensibile și generoase, chiar dacă nu prea plăcute abatelui Staudach de la St. Gallen și canoanelor re
ligioase ale vremii.
Al doilea capitol important al destinului lui Moses Froben se scrie impetuoso la St. Gallen, locul unde învață să cânte, să stăpânească notele și să-și moduleze glasul. Toată această măiestrie înseamnă de fapt încă un joc al destinului: pentru a-i păstra vocea pură, profesorul de canto decide să îl castreze pe Moses, transformându-l într-un musico, împotriva voinței sale și a legii valabile în mănăstire. Toți ceilalți băieți din cor îl urăsc și-l umilesc cu fiecare ocazie. Este cumpărat cu ora pentru a alina cu vocea lui suferința soției unui bogătaș local, Duft. În casa acestuia se îndrăgostește appassionato de fiica lui, Amalia, și după câteva incidente nefericite, pleacă din nou în pribegie.
Ia calea Vienei, orașul unde fusese exilată prin mariaj Amalia și unde ajunge în cele din urmă pupilul celebrului cântăreţ de operă Guadagni. Aici o reîntâlnește, după mari eforturi și numeroase stratageme, pe femeia de care este îndrăgostit. Viaţa lui devine un carusel nebunesc, în care aventura și iubirea secretă sunt primadone. După o interpretare magistrală a lui Orfeu, aventura cântă affrettando aria finală, în timp ce iubirea se stinge. Moses Froben păstrează însă fructul acelei iubiri și din acel moment își redesenează destinul astfel încât fiul lui să fie mândru. Ca și Orfeu, nu are voie să privească înapoi.
Cartea se deschide tocmai cu mărturisirea fiului, Nicolai Froben: „Am crescut ca fiu al unui bărbat care nu avea cum să fie tatăl meu“, scrisoarea lui fiind uvertura concertului de inspirație divină care s-a numit, pentru toată lumea, Lo Svizzero.