Fiecare dintre noi are de spus o poveste. Mai bună sau mai puțin bună, mai bogată sau mai săracă în detalii, ficțiunea personală devine istorie personală, amintire, iar în timp nu mai știm care e adevărul: cel pe care îl povestim sau cel care a fost, la momentul întâmplării, realitatea.
Laureatul Nobel pentru literatură J.M. Coetzee şi psihoterapeuta Arabella Kurtz poartă un dialog absolut remarcabil despre nevoia noastră de a ne construi (din) povești. Povestea cea bună este o carte pe care v-o recomand din suflet pentru momentele în care vreți să vă reașezați viața.
Lucrând de unul singur, scriitorul este singurul responsabil pentru povestea pe care o spune. Pe de altă parte, terapeutul colaborează cu pacientul, ajutându-l să-şi spună povestea vieţii. Ce fel de adevăr încearcă să reveleze poveştile create de pacient şi terapeut: adevărul obiectiv sau cel subiectiv şi schimbător al amintirilor explorate şi retrăite în siguranţa oferită de relaţia terapeutică?
Plecând de la operele unor mari scriitori ca Dostoievski sau Cervantes sau de la importanţi psihanalişti precum Freud sau Melanie Klein, dialogul pe care îl poartă J.M. Coetzee şi Arabella Kurtz ne oferă o înţelegere profundă asupra poveştilor pe care le spunem despre vieţile noastre.
„Discuţiile din această carte au ca subiect practica psihoterapiei psihanalitice şi ce înseamnă aceasta într-un context social şi filosofic mai larg. Ele fac referiri la procese individuale sau de grup, atât în cadrul, cât şi în afara contextului clinic. Având în vedere că, în timpurile noastre laice şi în lumea occidentală, psihoterapia şi idealul de dezvoltare personală au devenit o parte din spiritul vremii, sperăm că acestea vor fi considerate relevante şi pentru cititorii din afara domeniului terapiei.
Discuţiile pleacă de la ideea că un terapeut care explorează practica terapiei are ceva de câştigat din compania unui străin de disciplina psihologiei, în cazul de faţă, a unui scriitor şi critic literar simpatizant al domeniului. La suprafaţă, psihoterapeutul şi romancierul au multe în comun, cel puţin în ceea ce priveşte obiectul interesului lor. Amândoi sunt profund preocupaţi de natura şi experienţa umană, precum şi de posibilităţile de creştere şi dezvoltare umană.
Desigur, limbajul este mediul de lucru şi al scriitorilor, şi al psihoterapeuţilor. Ambii se ocupă cu explorarea, descrierea şi analizarea experienţei umane, cu găsirea sau inventarea unor structuri lingvistice şi narative în care să cuprindă experienţa şi poate cu limitele extreme ale experienţei.
Angajamentul intelectual reflectat de aceste discuţii a început în 2011 şi arată, pe de o parte, interesul unui terapeut faţă de un corp de lucrări romaneşti în care procesele interne sunt transmise dintr-un punct de vedere radical diferit de cel psihologic (de exemplu, relatarea succintă, energică a rezistenţei mentale a lui Michael K. la opresiune, în Viaţa şi vremurile lui Michael K) şi, pe de altă parte, interesul unui scriitor pentru aprofundarea unei forme post-religioase de dialog terapeutic.
Aceste discuţii sunt oferite într-un spirit interdisciplinar, precum şi în spiritul explorării. Ele nu urmează întotdeauna un fir linear al gândirii. Uneori se repetă şi se contrazic, revin asupra unor preocupări insistente sau urmează un fir al gândirii fără să ştie unde vor ajunge. Cei doi interlocutori speră astfel că, pe alocuri, pot deschide o perspectivă nouă sau diferită asupra practicii psihoterapiei psihanalitice şi asupra proiectului psihoterapeutic în formele sale sociale mai largi.
J.M. Coetzee este un celebru romancier, eseist, lingvist şi traducător, născut în Africa de Sud. A fost primul autor care a primit de două ori Booker Prize, iar în 2003 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
Arabella Kurtz este specialistă în psihologie clinică şi practică psihoterapie psihanalitică la Tavistock Clinic. În prezent, este profesor emerit la Universitatea din Leicester.