Unde nu e suflet, vai de starletă!

Unde nu e suflet, vai de starletă!

Contrar aparenţelor, Snuff nu este un roman despre industria filmelor pentru adulţi, aşa cum nici Fight Club nu este un roman despre bătăi şi bătăuşi. Snuff este doar un alt roman despre lupta împotriva dezumanizării, în culisele meseriilor tabu. Chuck Palahniuk devine un reporter al patologiilor contemporane, deghizat în scriitor.

Realismul dur prin care prezintă lumea pornografiei te cutremură. Fie îţi vine să arunci cartea şocantă cât colo, fie să decupezi pasajele scabroase pentru a lăsa doar analiza şi dialogurile umanizante, rezultând un bun roman psihologic. Pentru a citi Snuff, trebuie să-ţi aminteşti mereu de celebrul principiu de la baza Realismului, ce transformă scriitorul în purtătorul unei oglinzi în care se reflectă lumea. Nu el sau oglinda vor trebui priviţi cu asprime, ci societatea care a generat imagini greu digerabile. Meritul scriitorului Chuck Palahniuk este acela de a scoate la suprafaţă inocenţa, sensibilitatea şi umanitatea într-un mediu în care nu credeai că mai pot supravieţui.

Dacă prima regulă din Fight Club este „Să nu vorbeşti despre Fight Club!“, prima regulă a filmului care va încheia cariera starletei Cassie Wright este aceea de a te provoca sa vorbeşti cât mai mult despre el, mai ales când actriţa nu va mai fi în viaţă. Printre actorii care vor participa la filmarea ultimelor scene din cariera uneia dintre cele mai frumoase zeiţe din mitologia pornografiei se numara şi un pretins fiu al acesteia, înscris pentru a o convinge să părăsească platoul de filmare, nu pentru a se lăsa pradă mrejelor ei. Alături de puştiul venit cu nişte intenţii nobile se mai află bărbatul care a lansat-o în branşă, dar şi un actor falit, care ar vrea să o ceară de nevastă, apoi s-o vândă pentru un reality show.

Cassie Wright este ceea ce se poate numi femeia atrăgătoare, dar ademenită într-un joc umilitor când era adolescentă, şi din care nu a mai putut ieşi din cauza intoleranţei celor din jur, preocupaţi de menţinerea unor aparenţe morale deşi nu mai credeau în ele. Ea devine răul necesar, canalul unde sunt deversate fanteziile toxice ale oamenilor „decenţi“, fiind considerată murdară. Primeşte rolul de gunoier care strânge noroiul din catacombele personalităţii fiecăruia, dar în loc compasiune primeşte numai un dispreţ veşnic.

În urmă cu douăzeci de ani, lui Cassie i s-a oferit o băutură cu droguri, şi-a pierdut discernământul şi a participat la prima scenă deochetă, fiind o protagonistă inconştientă. A rămas însărcinată, dar părinţii, care-au primit filmul de la un „binevoitor“ anonim, au renegat-o. Nu vroiau să ajungă de râsul comunităţii, mai ales după ce lupii moralişti se înfruptau din scenele unui abuz. Copilul este adoptat de o familie stabilă, dar ipocrită, urmând să descopere într-un context şocant adevărata meserie a mamei biologice, până la proba contrarie. Ajuns la vârsta pe care o avea starleta când l-a dat spre adopţie, se deghizează într-un actor de filme porno amator pentru a putea ajunge în preajma lui Cassie, dorind să o salveze, să-i pună toate întrebările fireşti ale unui copil abandonat fără a şti de ce. Până să ajungă la Cassie, îl va cunoaşte şi pe unul dintre bărbaţii care i-au marcat viaţa presupusei mame, împingând-o într-o lume degradantă.

În ciuda lumii în care se zbate, Cassie nu este prezentată prin imaginea unei decăzute. Starleta este noua martiră, sanctificată în romanul scris de Palahniuk, în timp ce adoratorii devin caricaturile ridicole, obsedate de mitul unor femei ireale, mereu pregătite să le îndeplinească visele bizare. Cassie Wright pare să-i unească pe toţi în jurul ei, într-un pelerinaj laic la fructul oprit. Tabuurile impuse de religie, de grupul social sau de convingerile rasiste au fost risipite de dragul unei singure clipe în care fanii îşi pot atinge zeiţa.

 

Colecţionând toate dialogurile şi gândurile personajelor, Chuck Palahniuk a creat filozofia omului modern, în care teoriile şi înţelepciunea sunt găsite în coşul de gunoi al societăţii contemporane. Fiecare personaj şi obiect din roman devine un simbol-fetiş, mărit pentru a reda urmările însingurării şi ale tulburărilor „îndulcite“ prin filmele porno, consumate într-un ritual compulsiv.

Prin demersul său, chiar dacă în unele pasaje recurge la cinism, Chuck Palahniuk îşi asumă datoria psihologului de a vorbi despre mizeria fiinţelor transformate în obiecte, pentru a căuta luminiţa de la capătul canalului de scurgere deşi ai crede că-i prea târziu. Dacă nici măcar arta şi umaniştii nu mai vorbesc despre cei deveniţi paria unei societăţi, dezvinovăţindu-i, atunci nimeni nu ar mai crede în dreptul de a-şi alege o altă cale ori de câte ori ceilalţi îl acuză de comiterea greşelilor ireparabile. Un scriitor precum Chuck Palahniuk se va uita mereu în urmă, la corpul degradat al starletei, părăsit pe un platou de filmare, când mulţi îi vor cere să fie un artist în rândul lumii, spunându-i: „Las-o, că aşa-i trebuie! Nu te mai uita, că-ţi strici ziua, dă-o-ncolo de zdreanţă!“

Back to top