de Aurora LIICEANU
Două teme apar clar în romanul Capul retezat al lui Iris Murdoch, dacă vrei să-ţi faci o părere simplă şi concisă despre această carte. Ele sunt iubirea şi lipsa grijilor sau viaţa fără probleme materiale.
Este vorba despre societatea londoneză la mijlocul secolului XX. Apar patru femei, dintre care una nu se include în combinatoristica erotică a unui mic grup care cuprinde – fără ea – trei femei şi trei bărbaţi. În acest grup sunt şi două cupluri de fraţi. Erotica lor este epuizantă, devastatoare, pentru că fiecare bărbat se încurcă cu cele trei femei şi cele trei femei se încurcă cu ei. Apare evident şi incestul frate-soră, dar şi un bărbat care se înamorează de iubita fratelui lui, dar care se însoară cu soţia acestui frate. 
Complicaţiile erotice sunt resimţite puternic de toate personajele. Apare chiar şi o tentativă de sinucidere. Fondul erotic pare sincer, ei se iubesc, dar confuzia şi labilitatea dorinţelor, atracţiei, ataşamentului şi carnalului par năucitoare şi neverosimile. Aţi mai văzut sau ați mai auzit aşa ceva? Relaţiile între personaje se schimbă, dar de fiecare dată se trăieşte profund, total, de la agonie şi disperare la extaz şi iluminare. Erotismul pare o lume cu mii de trăiri, de senzaţii, de năluciri, de tulburări şi nebunie, totul absorbind personajele aproape maladiv.
Ce citim pare o comedie, pare adevăr, dar sigur este o lume în care absenţa grijilor materiale, a problemelor reale, azvârle personajele într-o lume absurd de depărtată de realitate. Trăirile însă, există şi sunt atât de tulburătoare încât mimează perfect verosimilul, conturând un psihism specializat în jocul între incertitudine şi certitudine. Un joc atât de mişcător şi nuanţat. A iubi două femei şi brusc a se înamora de a treia, a avea nervii zdruncinaţi de trăiri simultane care par să se contrazică, dar care se tolerează reciproc, pervers, sunt stări fireşti ale unui personaj. Martin, unul dintre bărbaţi, îşi iubeşte amanta „cu bucurie sălbatică şi primitivă şi cu nepăsare mai primăvăratecă ca primăvara însăşi“, este îndrăgostit „cu disperare“ de ea, dar îşi iubeşte, în alt fel, foarte mult, soţia.
Din carte reiese o asemănare între aceste personaje căci ele par că se joacă de-a iubirea, că sunt pioni într-un joc al dragostei. Pare şi că lipsa grijilor le face pe aceste personaje să şi le creeze într-un cu totul alt spaţiu, cel al afectivului grăbit şi bolnăvicios, fiind însă convinse că totul este real. Şi culmea este că şi nouă cititorilor ni se pare totul la limita verosimilului, datorită talentului lui Iris Murdoch.