2013 | BookMag - Part 26

Fantome japoneze

Aş fi putut trage un chef azi-noapte. Este pentru prima dată când, în sfârşit, după îndelungi încercări de sincronizare, fac click şi rezonez şi mă impresionează cu adevărat rândurile scrise de un autor din Ţara Soarelui Răsare. Poate pentru că este vorba despre o autoare. Hiromi Kawakami universalizează sufletul de femeie, păstrând emoţia orientală în echilibru. Deodată lumea lor – vorbesc despre niponi de parcă vorbesc despre extratereştri – mi se pare mai accesibilă, mai golită de simbolurile care nu-mi aparţin şi mai plină de atingeri, ei bine, umane.

De ce „Români pentru lume“?

„Români pentru o lume reprezintă o reacţie a unui grup de oameni tineri la aparenta indiferenţă a societăţii faţă de valorile României din trecut şi din prezent, care de fapt definesc naţiunea noastră, scrie Adela Vrînceanu de la Fundația Celibidache. Dorim să trăim mândri de rădăcinile noastre, să învăţăm de unde am plecat astfel încât să putem construi un alt viitor pentru noi şi generaţiile următoare.

Detectivul Philip Marlowe şi metafizica

În 1968 – eram student şi cântăream mai puţin de jumătate din cât cântăresc acum – am găsit o carte proaspăt publicată în colecţia Aventura – aia cu un „a pe copertă, fără nici o ilustraţie. În aceeaşi colecţie apăruseră cu puţin timp înainte două traduceri ce mi se păruseră foarte interesante (în comparaţie cu cărţile publicate în mod obișnuit): Nevada, un western de Zane Gray, şi Arcaşul verde de Edgar Wallace. Aşa că am cumpărat imediat Astă seară, Marlowe. Nu auzisem până atunci de Raymond Chandler şi nu mă aşteptam la ceea ce aveam să găsesc între copertele de-un bleu ciel.

Câte măşti poţi schimba într-o viaţă?

În dialogul deschis de Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu pare, paradoxal, a se deschide în spatele măştii, a se retrage în spatele persiflării şi al ironiei din faţa unui public care speră, citind acest dialog, să cunoască omul şi nu masca. O biografie în dialog, Măştile lui M.I. - Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu părăseşte rigiditatea datelor biografice, aşezate cronologic, şi readuce omul care vorbeşte despre sine. Ceea ce riscă o astfel de cale de a pune pe hârtie o biografie este ca autorul să vorbească pentru sine, într-o recuperare a propriei biografii, şi nu pentru cititor. În afara unei modestii a celui care nu se identifică prin propria creaţie, Mircea Ivănescu se situează într-o atare indiferenţă şi o subminare a propriei personalităţi.

Egiptul părăsit de faraoni

Născuţi în ţări frumoase, dar populate, egipteanul şi românul devin fraţi la supărare, apoi îşi „plagiază jignirile aduse conaţionalilor. Primitivi, ipocriţi, laşi, hoţi, mincinoşi, parşivi şi bârfitori sunt etichetele unei dezamăgiri globalizate. Aşa îşi vede confraţii unul dintre protagoniştii volumului Aş fi vrut să fiu egiptean, indiferent de numărul mare al străinilor civilizaţi dornici să-i laude ţara datorită moştenirii lăsate de faraoni. Aceleaşi cuvinte sunt rostite şi de românii supăraţi pe latura mai puţin cultă a patriei lor şi tot aceeaşi descriere am găsit-o şi într-un roman despre (auto)exilaţii cubanezi, scris de Zoe Valdes.

Singura speranță e să devenim zombie

Dacă vă imaginați o țară mai îngrozitoare, mai absurdă, mai dureros de pierdută decît aceea în care trăiți deja, o faceți degeaba. Florin Irimia și-a imaginat-o în cartea O fereastră întunecată, amestecând fermecător imaginație personală laolaltă cu clișee născute din filmele de groază.

Eowyn Ivey: „Cred în capacitatea magică a cărților de a ne ajuta să trăim alte vieți“

Copila de zăpadă, primul roman al lui Eowyn Ivey, a fost numit de critici „un debut magic, „cuceritor, poetic şi fermecător. Apărută în 2012 în Statele Unite, cartea a ajuns pe lista de bestselleruri a The New York Times, dar şi pe selecta listă britanică Waterstones 11, cu cele mai bune romane de debut. Recent, Eowyn Ivey a obţinut prestigiosul UK National Book Award, la categoria International Author of the Year – secţiune dedicată autorilor din afara UK.

Daniela Zeca-Buzura: „Omar sau Cum să locuiești în propriii ochi…“

E ultimul bărbat din viața mea: nenorocos, contorsionat, eliptic. Derutează nu doar pentru că numele îi sună a arab, iar el e persan din vechime, ci mai ales pentru că lumea nouă e uitucă, grăbită și plină de ingratitudini, căci cine își mai amintește de Omar Khayyam - poetul, filosoful, îndrăgitul unei lumi tihnite și pline de legende - de la care maică- sa i-a luat numele, când toți vorbim despre Iran ca despre „o axă a răului, preluând sintagma de la George W. Bush Jr. (care nici el nu știa mare lucru despre acest spațiu, cum alții nu știau nici despre România acum ceva vreme).

An: 2013