Născuţi în ţări frumoase, dar populate, egipteanul şi românul devin fraţi la supărare, apoi îşi „plagiază“ jignirile aduse conaţionalilor. Primitivi, ipocriţi, laşi, hoţi, mincinoşi, parşivi şi bârfitori sunt etichetele unei dezamăgiri globalizate. Aşa îşi vede confraţii unul dintre protagoniştii volumului Aş fi vrut să fiu egiptean, indiferent de numărul mare al străinilor civilizaţi dornici să-i laude ţara datorită moştenirii lăsate de faraoni. Aceleaşi cuvinte sunt rostite şi de românii supăraţi pe latura mai puţin cultă a patriei lor şi tot aceeaşi descriere am găsit-o şi într-un roman despre (auto)exilaţii cubanezi, scris de Zoe Valdes.
La noi, în România, nemulţumirea se numeşte, când are temei, şi realism, deschizând porţile spre o galerie de personaje memorabile, dar în Egiptul stăpânit de ultimul 
„faraon“, Hosni Mubarak, opiniile personajelor scârbite de ţara natală opreau cartea lui Alaa al-Aswani la uşa tipografiei. A doua şansă a venit abia când acest medic îndrăgostit de literatură, considerat şi urmaşul marelui Naghib Mahfuz, a câştigat simpatia criticilor internaţionali scriind Blocul Iakubian. Aş fi vrut să fiu egiptean este un volum complex, alcătuit dintr-o colecţie de povestiri şi un roman.
Dacă n-aş fi fost egiptean, aş fi vrut să fiu egiptean! Este declaraţia unui important jurist şi politician de pe malul Nilului, Mustafa Kamil, ironizat de protagonistul romanului Hârtiile lui Isam Abd al-Ati. Din cauza personajului său, al-Aswani a fost respins de comisia preocupată de cenzurarea operelor literare ce ar putea jigni poporul egiptean. După lungi explicaţii în care scriitorul a tot invocat diferenţele dintre opiniile autorului şi cele aparţinându-le personajelor sale, romanul a putut ajunge, în sfârşit, în mâinile cititorilor.
Isam, protagonistul romanului inclus în acest volum, scrie un jurnal plin de critici la adresa poporului din care face parte. Fiul unui pictor contemporan neînţeles, subapreciat şi uitat, Isam nu crede în visurile îndeplinite în patria natală. Asemenea multor arabi sau orientali ce s-au considerat străini în propria ţară, el caută mirajul Occidentului şi respiră altfel în clipele petrecute alaturi de turiştii vest-europeni. Când aştepta pasiv să repete scenariul tatălui sau, un artist ce şi-a ratat faima din cauza viziunii sale avangardiste, Isam îşi găseşte salvarea iluzorie în atracţia pentru o nemţoaică dezgheţată şi îndragostită de ţara faraonilor. Deşi o contrazice ori de câte ori ea radică-n slăvi Egiptul şi peisajele străbătute de Nil, Isam se lasă rapid sedus de curiozitatea ei pentru o lume pe care acesta o urăşte. Din păcate, amanta cu iz occidental se dovedeşte a fi o capcană, folosită de autor pentru a simboliza o rezistenţă a tipologiilor primitive împotriva oamenilor care aleg să iasă din rândul tradiţiei. Pe Isam toţi îl vor considera nebunul inadaptat, aşa cum s-a întâmplat şi cu prietenul scriitorului Alaa al-Aswani, un pictor egiptean ignorat, în ciuda talentului său. Acest prieten l-a inspirat când i-a conturat pe Isam şi pe tatăl acestuia, dublura literară a unui portret din albumul personal deţinut de autor.
Romanul scurt este urmat de şaisprezece povestiri, veritabile studii de caractere, imortalizate prin caricaturi şi portrete grave, demne sau respingătoare. Măreţia învinsului rămas lângă visurile sale, anxietatea funcţionarului zelos, care-şi repeta în gând versetele sacre pentru a fi scăpat de vigilenţa unor vameşi, negoţul conjugal din jurul zestrei, agerimea studenţilor săraci, orgoliul de paşă atotputernic afişat de cei ajunşi la un apogeu al puterii, impulsurile slinoase ale misoginului având „reputaţie socială bună“ sau fostul revoluţionar care-şi dă întâlnire cu fantoma unui mentor ucis de Nasser sunt doar câteva imagini din atelierul unui portretist curajos.
Personajele scriitorului Alaa al-Aswani reflectă cele o mie de feţe ale unui Egipt divizat de obiceiurile categoriilor sociale ce abia mai pot relaţiona. Unele se conformează unui trai simplu, în care satisfacerea nevoilor de bază este unicul scop necenzurat de vigilenţa dictaturii, altele îşi doresc un Egipt modern, pluralist şi neatins de corupţie, demn de moştenirea veritabililor faraoni. În paginile romanului îşi mai fac loc şi două categorii aparte de lucizi: nostalgicii, martorii unor mişcări politice reformatoare, dar prea uşor de risipit după retragerea coloniştilor, şi apaticii obosiţi de prea multe deziluzii, găsiţi printre intelectualii talentaţi, dar esuaţi în jurul narghilelei colorate de haşiş.
Satira şi compasiunea formează universul uman surprins în romanele scrise de Alaa al-Aswani, considerat a fi una dintre cele mai ascultate voci din literatura spaţiului arab contemporan. Popularitatea lui al-Aswani s-a bazat nu numai pe temele controversate, deşi nu controversa este scopul acestuia, ci mai ales pe forţa expresivă a portretelor. Slăbiciunile şi trăsăturile meschine îl revoltă pe cititor, îl scârbesc, sfârşind prin a fi implicat emoţional în dramele protagoniştilor. Nedreptatea îi dă palpitaţii, sila şi nedreptatea capătă intensităţi viscerale, iar seninătatea este deturnată spre neputinţa repetitivă.
În volumul Aş fi vrut să fiu egiptean, Alaa al-Aswani continuă povestea Egiptului postcolonial de unde a lăsat-o Naghib Mahfuz în ultimul roman din Trilogia Cairoului. Vom citi despre un Egipt al extremelor, al sensibilităţii, dar şi al obsesiei pentru funcţiile înalte şi putere, despre amintirea unui tărâm fertil devenit închisoarea intelectualilor avangardişti respinşi de primitivii corupţi şi habotnici, al tinerilor anesteziaţi prin vaporii de haşiş dătători de iluzii şi de amnezii trecătoare, amintindu-ne de romanul Pălăvrăgeală pe Nil. Egiptul pictat de al-Aswani este incomod, dar poate atrage curioşi plictisiţi de clişee, este respingător pentru cine alege despărţirea tradiţiilor şi-a tipologiilor arhetipale din lumea veche de raţiunea de tip occidental, dar se dovedeşte a fi un mâl fecund pentru literatura dedicată unei lumi complicate, unde nu contează divorţul mentalităţilor, ci doar negocierea cutumelor în momentul în care nişte civilizaţii diferite dau nas în nas.