Am primit cartea aceasta pe stradă, de la Alex Voicescu de la Herg Benet. Era caldă, abia venise de la tipar, mi-a zis. „Uită-te peste ea, poate o să-ți placă și o să scrii despre ea“. A stat la birou cîteva zile într-un teanc de „teme de lectură și scris“, apoi, într-o după-amiază cam posacă, i-a venit rândul. 92 de povești cu cărți, de Ștefan Caraman.
Am încercat să citesc Scrisori pentru Rita anul trecut, dar n-am putut. Ștefan Caraman a intrat pe lista de scriitori-de-încercat-mai-încolo, alături de Hesse și niște sud-americani. Sunt cărți pe care le încep și îmi dau seama că nu e momentul lor, încă. Nu știu dacă va fi vreodată, dar cu siguranță fiecare dintre ele are cititorii ei.
Cu 92 de povești cu cărți lucrurile au stat altfel, a fost dragoste la prima poveste. Și n-am lăsat-o din mână până nu s-au terminat poveștile. Știți prin câte stări puteți trece citind cartea aceasta? Cel puțin 92, parol! Nu știu de ce neapărat 92 de povești, știu că fiecare dintre ele are tâlcul ei, mesajul ei, morala ei și că nu treci mai departe fără să te gândești puțin. Puse una lângă alta, aceste povești ar putea alcătui o tapiserie a vieții noastre de români plictisiți, pesimiști, sensibili, afoni, superficiali, amuzanți, singuri, iubitori…care se străduiesc să rămână vii, cum zice Caraman.
Acum să vă spun ce stări-povești mi-au plăcut mie: nr. 7, pentru că sună ca o poezie, nr. 12 fiindcă vorbește de o însoțire pe viață, nr. 40 pentru că e atât de sensibilă, nr. 48 pentru cinismul ei, nr. 64 pentru mesaj, nr. 81 pentru că e și nr. 86 pentru că te trimite la Crăciun și cadouri și generozitate. N-am să vă dau citate, cred că e mai bine să-și găsească fiecare povestea sau poveștile.
Eu aș declara-o cartea cadou a sezonului, pentru că e un dar potrivit și pentru amicul blazat și scârbit de curva asta de viață (da, doamnelor și domnilor, Ștefan Caraman mai folosește și cuvinte din acestea lipsite de glamour, dar care descriu exact niște stări), și pentru prietena care plutește pe norișori roz (și care s-ar putea să roșească la unele povești, dar asta e, viața e un curcubeu), și pentru adolescentul care frondează orice propunere de lectură, și pentru partenerul de afaceri sub a cărui morgă scrobită ai ghicit un intelectual fin.
Puteți să stați de vorbă cu Ștefan Caraman și editorii de la Herg Benet (care au început discret, dar îi felicit pentru titlurile alese și pentru ambiția de a rămâne altfel), mîine, 9 noiembrie, de la ora 19.00, în clubul La Scena, unde are loc lansarea volumului 92 de povești cu cărți. Lansarea va fi prefațată de spectacolul de teatru Talk Show (al aceluiași autor), în regia lui Ion Mircioagă, spectacol produs de compania TEATRUL 7. Afterparty cu clătite (poți să aduci dulceața ta preferată :)) și socializare cu autorul și editorul.