Am primit recent de la editura Benefica manuscrisul unei cărţi de parenting. M-am bucurat, pentru că este un domeniu destul de virgin la noi, alimentat deocamdată nu de experienţe locale, ci de traduceri, interpretări şi adaptări mai mult sau mai puţin fericite.
Însă Gabriela Ciucurovschi, autoarea cărţii 7 pentru o viaţă. Cele mai importante lucruri pe care le poţi face pentru copilul tău, ştie să se adreseze nu doar raţiunii, ci şi simţirii celor care sunt părinţi şi au menirea de a educa generaţia viitoare.
Lectura acestei cărţi este ca o discuţie cu o prietenă bună, care nu încearcă să îţi vândă reţete testate de alţii, ci îţi vorbeşte din suflet, pe limba ta şi pentru nevoile tale spirituale. În plus, deschide calea unor dezbateri despre educarea copiilor într-o ţară în care încă mai guvernează agresiunea şi vorba aspră ca metode de educaţie.
Gabriela Ciucurovschi ne recomandă întoarcerea la valorile perene, la modelul tradiţional de educaţie, cel pe care bunicii şi străbunicii noştri îl respectau cu sfinţenie. Încurajează exprimarea sentimentelor, temperanţa, bunul simţ, dialogul intergeneraţional şi mai ales iubirea. Care are multe forme: iubirea de sine, iubirea de aproape, iubirea de adevăr şi iubirea de oameni. Toate la un loc pot clădi un om adevărat, un urmaş de nădejde. Mi-ar plăcea ca îndemnurile sale să fie urmate de cât mai mulţi părinţi, bunici şi dascăli. Atunci poate nu am mai vedea scene domestice violente, copii trişiti sau abuzaţi ori părinţi inconsecvenţi.
Iată un interviu cu Gabriela Ciucurovschi despre cartea sa, despre meseria de părinte, despre necesitatea unei vieţi spirituale în familie şi despre modelul de parenting pe care îl propune:
Care a fost scânteia care a declanşat scrierea cărţii 7 pentru o viaţă?
Scânteia a fost undeva în trecut, n-aş putea spune exact. De când mă ştiu observ oamenii şi caut să-i înţeleg. De ce se comportă într-un anume fel şi nu în altul, ce se află în spatele comportamentelor lor. Sunt multe lucruri din viaţă care trec pe lângă mine fără să mă atingă dar nu şi cele legate de natura umană. Este vorba despre o înclinaţie pe care doar am urmat-o.
În timp am realizat cât de mult ne influenţează copilăria în viaţă şi cum acest trecut, copilăria, se află prezent în noi de-a lungul întregii vieţi. Mi-am dat seama, nu doar ca psiholog, ci mai ales ca părinte, cât de important este ca părinţii să conştiezeze că acţiunile lor nu au doar un efect imediat. Cei mai mulţi oameni nu citesc literatura de specialitate şi chiar dacă citesc limbajul nu este foarte accesibil. Am simţit că pot oferi celor interesaţi informaţiile într-un limbaj simplu dar şi de suflet care să le atragă atenţia asupra subiectului. Într-un anumit fel, la nivel de principii, cartea era deja scrisă mental, acum nu am făcut decât să o aştern pe hârtie şi să-i dau o formă care să facă mesajul cât mai accesibil cititorului.
Este un ghid unic în România, unde cărţile de parenting de pe piaţă sunt de obicei traduceri. Parentingul este un teritoriu atât de delicat încât autorii să nu se încumete a-l aborda?
Cred că cei care pot scrie in România cărţi pe astfel de subiecte sunt specialiştii. Din păcate, specialiştii scriu de obicei pentru alţi specialişti sau viitori profesionişti în domeniu, într-un limbaj de specialitate. Publicul larg are nevoie de informaţie într-un limbaj accesibil şi cred că acest lucru se poate realiza printr-o îndrumare atentă a specialistului de către editor, pe parcursul întregului proces. Pe mine, în afară de pregatirea de specialitate, m-au ajutat mult cei 10 ani de experienţă editorială şi de business.
Sunteţi psihosociolog, deci un fin observator al semenilor şi comportamentului lor. Care credeţi că sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii români?
Cred ca ar fi mai potrivit să ne îndreptăm atenţia asupra modului în care am putea să facem lucrurile mai bine şi nu asupra greşelilor, care doar adâncesc sentimentul de vinovăţie. Cred că cei mai mulţi părinţi fac tot ce pot e
i mai bine, dar şi ei, la rândul lor, depind de educaţia primită, de mediul în care au crescut, de stresul la care sunt supuşi etc.
De aceea, consider că trebuie să învăţăm să ne respectăm copiii dacă vrem sa fim respectaţi de ei. Să cooperam cu ei şi nu să le impunem. Să apreciem ceea ce fac bine şi să-i ajutăm să se îndrepte atunci când greşesc. Critica nu îi ajută să facă lucrurile mai bine, ci doar le distruge încrederea în ei. Să îi iubim necondiţionat, pentru a putea fi şi ei iubitori la rândul lor. Să nu le cerem mai mult decât pot face, pentru că limitele fiecarui om sunt diferite. Să fim atenţi la ceea ce sunt ei şi nu la ceea ce vrem noi să fie. Să nu-i aliniem pe toţi şi să nu-i înregimentăm, căci fiecare are o individualitate care trebuie respectată. Daca reuşim să facem asta, valoarea acelui om va spori atât pentru el cât şi pentru cei din jur. Să pregatim copiii pentru a-şi aduce contribuţia la societate, dar şi pentru a-i face faţă. Dacă îi ţinem într-un glob de sticlă şi îi ocrotim excesiv nu facem decât să le facem viaţa de adult mai grea, căci nu vom reuşi să-i ocrotim toată viaţa.
Nu vreau să închei acest subiect fără a aminti un alt lucru important, pe care trebuie să îl transmitem prin educaţie, şi anume acela de a se iubi pe ei inşişi. Numai cel care se iubeşte şi se respectă pe sine poate să-l ajute cu adevărat pe cel de lângă el. Şi asta, ca părinte, o faci doar dacă tu la rândul tău arăţi că îţi pasă de tine şi că te respecţi.
Există tipare de comportament părintesc rural şi urban care ar putea fi corectate cu ajutorul cărţii?
Cartea poate ajuta la deplasarea accentului pus în educaţie în ambele medii, rural şi urban, de la confortul exterior al copilului la confortul emoţional, la nevoile interioare ale acestuia, care în final dau cheia fericirii fiecărui individ.
Aţi scris această carte nu doar graţie experienţei de psihosociolog ci, mai ales (cred eu) a celei de mamă, de părinte. Vă mai amintiţi care a fost cea mai delicată perioadă din cariera de părinte?
Fiecare perioadă îşi are dificultăţile ei. Pot spune că un moment dificil pentru mine, ca părinte, a fost acela când a trebuit sa iau o decizie legată de sănătatea fiului meu şi să mi-o asum. Pentru că dacă te duci la 3 medici, fiecare poate să-ţi spună altceva, iar decizia pe care urma să o iau se reflecta în viaţa lui pe termen lung. Oamenii s-au obişnuit să scape de responsabilităţi aşteptând ca alţii să ia decizii în numele lor. Eu am luat decizia bazându-mă pe inţelegerea integrată a lucrurilor, dar şi pe simţirea de părinte.
Modelul de parenting pe care îl propuneţi dumneavoastră este cumva reţeta veche, de a-ţi creşte copilul în respectarea celor mai importante valori umane, creştine. Credeţi că societatea modernă, concentrată asupra sinelui, a acumulării, o va prelua?
Societatea modernă este într-o mare frământare şi tranziţie. Vechile modele şi-au cam pierdut aplicabilitatea. Disfuncţionalitea societăţii se vede în cele mai multe domenii, în special în starea de bine a oamenilor. De aceea avem nevoie să ne regăsim valorile, dar şi capacitatea de a iubi, atât pe noi înşine cât şi pe cel de lânga noi. Valorile, ca şi marile adevăruri, nu se schimbă. Poate doar modul în care le abordăm.
Nu ştiu încotro se indreaptă societatea şi nu ştiu ce va fi. Ştiu doar că văd tot mai des manifestări ale umanităţii, manifestări care trec de graniţa familiei şi a interesului personal. Văd mulţi oameni care îşi doresc să-şi ajute semenii în cel mai sincer mod.
Recomandările din carte ar putea fi greu de urmat de un părinte din pătura socială săracă, apăsat de griji şi datorii, care de multe ori apelează la bătaie ca metodă de educaţie.
Important este să conştientizeze că sunt lucruri care depăşesc graniţa efectului imediat atunci când se comportă într-un anumit fel în faţa copilului. Cuvintele mele sunt doar seminţe care vor încolţi la momentul potrivit pentru fiecare. Nimeni nu se schimbă imediat. Dar toţi părinţii vor ce e mai bine pentru copiii lor. Şi cei mai mulţi caută, fiecare în felul lui, calea cea mai adecvată pentru el şi pentru copil, pe care sa meargă.
Cât de importantă este spiritualitatea acum în viaţa unei familii?
Cred că oamenii, prin natura lor, tind spre o viaţă spirituală. Doar că spiritualităţii i s-a dat o etichetă de „greu accesibilă“ şi a fost asociată de-a lungul timpului culturii sau religiei.
Cred că spiritualitatea ţine de umanitatea din noi, de bucuria de a trăi în armonie cu noi inşine şi cu ceilalţi. Se poate ca un om simplu, care emană din toată fiinţa lui bunătate şi bucurie, să aibă o viaţă spirituală mult mai bogată decât un om foarte citit, care doar a acumulat informaţii, fără să le interiorizeze.
Fără o viaţă spirituală, familia s-ar destrăma. Prin urmare, cred că aceasta îşi face simţită prezenţa în cele mai multe familii, dar în fiecare familie se află la un anumit stadiu, în funcţie de nivelul de dezvoltare a membrilor familiei.
Care sunt cele mai importante roluri ale părinţilor – ce trebuie să transmită mama şi ce trebuie să transmită tatăl unui copil, pentru ca acesta să crească frumos?
Rolurile parinţilor s-au amestecat destul de mult în societatea modernă. Sunt tot mai multi taţi care alocă timp să se joace cu copilul, care gătesc – lucru pe care înainte îl făcea doar mama – care stau cu copilul în timp ce mama lucrează la altceva…
Totuşi, cred că în continuare mama are un rol important în susţinerea afectivă a copilului şi în îndrumarea lui pentru că mamele sunt cele care poartă copilul in pântec, care dau viaţă, şi care stau cel mai mult timp cu copilul. Rolul tatălui nu este nici el de neglijat, căci un copil are nevoie de ambii părinti şi împreună aceştia îi asigură echilibrul. Cred că rolul tatălui este, în principal, cel de protecţie, el este cel care oferă siguranţă copilului, familiei. Este minunat faptul că mulţi taţi se implică acum mai mult în toate aspectele vieţii de familie. Acest lucru arată interes şi respect faţă de cei dragi.
Care a fost reacţia apropiaţilor dvs. la citirea cărţii? (Fiul dvs. ce a spus?)
I-am vazut pe cei apropiaţi preocupaţi de subiect şi pe mulţi dintre ei bucuroşi că înţeleg, în urma lecturării, mai multe lucruri chiar despre propria persoană. În ceea ce-l priveşte pe fiul meu, s-a bucurat de apariţia cărţii şi chiar mi-a spus că el crede că va fi un succes.
Cu siguranţă aţi primit deja feedback de la cititori. Care a fost cea mai impresionantă reacţie?
Pentru mine reacţia care mă atinge cel mai mult este să văd că mesajele mele ajung la inima oamenilor. Şi pot să spun, cu bucurie, că există un interes mare faţă de subiectul cărţii. Oamenii sunt atraşi de el şi îşi pun întrebări. Acest lucru mi se pare cel mai important.
Primul tiraj a avut succes. Dar cum veţi face să răspândiţi mesajul atât de important al cărţii astfel încât el să ajungă acolo unde este mai mare nevoie de el?
Cartea se bucură de o distribuţie naţională şi primul pas este să se afle la raft, la îndemâna celor interesaţi. Viaţa unei cărţi poate fi foarte lungă dacă există interes faţă de subiect şi dacă este gestionată bine de către editură. De asemenea, se duce o campanie de informare dedicată grădiniţelor şi şcolilor cu privire la apariţia ei. Cred, însă, că fiecare schimbare necesită timp şi că anumite procese nu pot fi grăbite. Important mi se pare că informaţia există acum, că este accesibilă din punct de vedere al preţului şi al abordării şi cred că cine are nevoie de ea o va găsi.
Mi-ar plăcea să îmi spuneţi că 7 pentru o viaţă este începutul unei serii de cărţi dedicate creşterii şi educării copiilor.
Sunt departe de a fi un scriitor de meserie. Am scris pentru că am avut ceva de spus în acest domeniu. Pot să spun doar că am în minte un proiect nou şi sper să reuşesc să-l duc şi pe acesta la bun sfârşit.