Un scriitor în devenire, căruia i se respinge manuscrisul într-un mod brutal, devine unul dintre ultimii supravieţuitori ai unei ploi fără sfârşit, transformate într-un potop. În paralel cu apocalipsa acvatică, în casa lui se scurg ultimele acte ale unei drame familiale. Tatăl pune în scenă comemorarea soţiei umilite, care a murit exact în ziua în care fiul cu aspiraţii artistice a venit însoţit de iubita lui. Unul dintre fraţi are viziuni mistice prin care încearcă să uite o traumă ce l-a lăsat paralizat, iar celălalt fură tot ce apucă din camera scriitorului falit. Peste această dezolantă poveste de familie se revarsă amintiri din trecut, secrete, obsesia ploii apocaliptice şi multe colaje suprarealiste, într-o cheie dark.
Îmblânzitorul apelor este romanul perfect dacă îţi plac acele poveşti ce pleacă de la o realitate apăsătoare, ce ar fi putut rămâne la nivelul realist, apoi se prefac uşor într-o mare de simboluri în care se regăsesc jocurile inconştientului şi trimiterile biblice reinterpretate prin viziuni postmoderniste. Autorul romanului, A.R. Deleanu, cunoscut mai mult datorită volumului de proză horror Aclurofobia, a reuşit să scrie un roman ce poate fi citit pe mai multe planuri. Primul, cel de la suprafaţă, este legat de conflictele din familia unde mocnesc reproşurile înăbusite de teama unui tată cu porniri de tiran. Din acest conflict se fărâmiţeaza mai multe: cel dintre fraţi, cel dintre tatăl autoritar şi viitoarea noră (de care este legat şi un mare secret), cel dintre scriitorul ce nu reuşeşte să-şi publice romanul şi iubita căreia îi promite că va deveni celebru pentru a pleca din casa tatălui greu de suportat şi a fraţilor din ce în ce mai ciudaţi.
Al doilea plan se îndepărtează de realitatea apăsătoare din familie şi urmează cărările interioare ale scriitorului devenit personaj central. Acesta începe să reflecteze la moarte şi la trecut după ce apele îi răpesc iubita. În timp ce încă mai speră ca ea să reapară, ignora avertismentele fraţilor legate de măsurile de supravieţuire din timpul potopului, prevestirile sumbre legate de ploaia apocaliptică şi foamea devoratoare adusă de iminenta calamitate diluviană. Nu îi pasă decât de gandurile sale şi de imaginile halucinante ce i se perindă prin faţa ochilor. Vede inorogi, o fetiţă de trei ani ce are ochii iubitei lui apare din senin în cameră, iar un dublu ajuns chiriaşul de rău augur al casei îl sfidează.
Deşi i se adresează în primul rând unui cititor înzestrat cu darul răbdării şi capabil să aprecieze şi pasajele ce pot deveni veritabile poeme în proză (între paginile 95 şi 112 veţi găsi un regal de imagini suprarealiste), A.R. Deleanu ştie cum să introducă în paginile de introspecţie şi amănunte ce sporesc suspansul, astfel încât cei ce apreciază la o carte în primul rând povestea să nu bâţâie din picioare ca un copil nerăbdător să înceapă mai repede acţiunea. Exact când aveau impresia că s-a împotmolit în gândurile personajului central, apar noi elemente legate de secretele familiei, dialoguri înţesate de umor negru şi o dublură misterioasă a scriitorului, care îşi face de cap prin amintirile sale.
Îmblânzitorul apelor începe ca un album de familie luat de potop, din care pozele cad şi se reaşează în ordinea cuvintelor nerostite, nu a relaţiilor stabilite oficial, lăsate la vedere pentru a salva aparenţele. Continuă prin trimiteri suprarealiste spre cuplul primordial şi ajunge într-un punct existenţialist, în care sensul vieţii se sparge în oglinzi paralele, iar memoria devine o fantezie întunecată ce te va ţine cu sufletul la gură şi îţi va da fiori.