Sherlock Holmes e un tip cunoscut în lume. Îţi place sau nu-ţi place personajul, recunoşti că ai auzit de el. E bărbatul acela matur, mai mereu serios, cu o logică enervantă de fier-beton, bolnav de detalii şi cu o memorie aproape blestemată. Mulţi au auzit şi de părintele de cuvinte al lui Holmes, un englez uns cu toate alifiile, Sir Arthur Conan Doyle. La multe petrecanii l-a dus pe mintea pe Sir Arthur cand l-a creat şi a suflat peste Holmes, dându-i viaţă, personalitate, enigme de dezlegat şi crime de rezolvat.
Un singur lucru a uitat Pygmalionul să-i dea copilului său literar. Exact copilăria.
Aşa că s-a găsit un pui de Conan Doyle al zilelor noastre, atât de pătimaş după personajul omniscient şi înnegurat, încât a decis să-i inventeze lui Sherlock o copilărie şi o adolescenţă demne de un detectiv de valoarea şi anvergura acestuia. Andrew Lane a scris până acum patru volume despre tânărul Sherlock, primul fiind chiar Norul morţii. Aşa că puştanii îl pot descoperi din vreme pe viitorul faimos dezlegător de mistere complicate.
Cum e tânărul Sherlock? Cam singuratic, semn al unei oareşce superiorităţi care se va dezvolta cu trecerea vremii, cu multe întrebări, cu câteva probleme în familie. Evident, Lane intră în marele joc al lui Sir Arthur şi îl descrie pe micuţ drept un maniac al detaliilor şi al concluziilor ce se desprind, logic, din acele detalii. Logic, dar nu pentru toată lumea. Lane, care este şi jurnalist, desigur, are la îndemână mecanismele prin care răspunde la întrebarea: „De ce Sherlock Holmes este, la maturitate, așa cum este?”
Trimis forţat în vacanţă la nişte rude neguroase şi aproape necunoscute, Holmes cel tânăr se vâră imediat într-o istorie încâlcită cu răpiri, crime, personaje malefice, aventuri misterioase, comploturi puse la punct cu artă. Da, există şi un nor bizar care vine să completeze peisajul şi, rând pe rând, asistăm, de fapt, la cea dintâi enigmă descifrată de cel mai celebru detectiv pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.
Încă din copilărie, Sherlock nu vrea să fie complet fără un asistent de cinci stele. Ca adult îl are lângă el pe Watson. În copilărie – “elementar, dragul meu Watson”- micul Holmes îşi ataşează o anexă utilă, care îl ajută sa dezmembreze preţioasele sale crime şi alte enigme minore, dar care îi şi ţine de urât în lunga vacanţă petrecută la rudele din Hampshire. Matty, piticul ucenic al micului geniu, deţine origini modeste, dar şi o minte brici, precum şi dorinţa de a învăţa de la mai înţeleptul sosit de la costisitorul internat. Predecesorul lui John H. Watson păstrează mai multe legături cu natura, lucru absolut necesar la ţară, mai ales pentru un băiat de oraş al secolului XIX.
Este fascinant cum Lane adună capetele existenţei fictivului Sherlock Holmes, insuflându-i încă o bucată de viaţă. Cum foloseşte elementele biografice lăsate moştenire de Sir Arthur Conan Doyle şi le continuă în marşarier, oferindu-i detectivului partea de trai care, îl face, în fapt, cel mai uman. Şi Sherlock a fost copil, aşa cum am fost toţi. Iar reciproca, pare, ca într-o inferenţă marca Sherlock Holmes, la fel de valabilă. Mulţi dintre copiii care vor citi – să sperăm – aventurile tânărului Holmes ar putea ajunge la concluzia că asta e o carieră care ar trebui luată în considerare.
Da, da, m-am convins după ce am citit cartea aceasta că inocenţa, candoarea, spiritul liber fac minuni. Şi nu mă refer la candoarea personajului, ci la aceea a idealistului scriitor, care rotunjeşte o legendă cu felia ei de început.