Cea care şi-ar fi dorit să devină jurnalista şi scriitoarea, Anne Frank, îşi anticipează viitorul şi îl comprimă într-o singură carte, nescrisă pentru publicare, ci pentru a înţelege, dincolo de solitudinea şi de închiderea într-un spaţiu personal, o existenţă.
Nicidecum scris în spiritul unui copil de 13 ani, Jurnalul Annei Frank ar trebui să devină o lectură obligatorie pentru oricine încearcă să vadă, dinăuntru, istoria subiectivă a unui război, şi, mai apoi, nevoia de a scrie, indiferent de 
oprelişti, de timp sau de finalitatea actului în sine.
Mereu în umbra frumoasei şi inteligentei Margot, după cum ea însăşi o descrie, Anne iese în evidenţă tocmai datorită acestui fapt, prin interiorizare manifestată în scris, prin scene scurte, dar puternice de răzvrătire şi, mai ales, prin dragostea exprimată, tot în scris, faţă de tatăl său. El este şi cel care, supravieţuind lagărelor de concentrare, va face cunoscut jurnalul ţinut de fiica sa în ceea ce s-a numit Anexă, ascunzătoarea lor în faţa deportării. Există o imagine puternică în roman în momentul în care Anne priveşte pe fereastră mersul sacadat al oamenilor arestaţi; de aici gânduri întregi către prietenele de aceeaşi vârstă care nu au norocul ei şi care vor urma destinul evreilor. Iată de ce lipsurile nenumărate, traiul la limita sărăciei, lipsa spaţiului, a intimităţii, realitatea aproape sufocantă nu este descrisă de Anne ca o cădere, un nenoroc sau o cale fără ieşire. E o oarecare stare de normalitate şi de linişte care domină privirea sa. Teama de a fi descoperiţi, de a urma calea oamenilor pe care ea îi vede pe fereastră pare să le ocolească atât casa cât şi gândurile.
Jurnalul Annei construieşte un mic univers în Anexă, unde şcoala, lecţiile de limbi străine, de istorie sau de religie se succed precum anotimpurile care îi prind în acelaşi loc. Staticul existenţei, ascunzişul, tăcerea nu sunt şi ale gândurilor sau ale învăţăturii de vreme ce viaţa continuă, la un nivel mărunt dar acelaşi cu viaţa reală, din afară. Nimic nu ocoleşte experienţele Annei Frank, nici măcar trecerea de la pubertate la adolescenţă, îndrăgostirea de Peter, reflecţiile şi conştientizarea schimbărilor.
Ceea ce rămâne după lectura acestui volum este o contradicţie puternică între spaţiul închis al Anexei şi libertatea de gândire a micuţei Anne pentru care viaţa îşi urmează cursul firesc, mai mult în conştiină, ce-i drept, decât în afară, într-o lume care o va opri din a mai scrie, dar nu din a se consacra în lumea scriitorilor. Prima şi ultima carte a Annei Frank transpune mărunt, dar puternic psihologizat, nu o lume a unui copil care nu înţelege istoria, ci destinul unei scriitoare căreia timpurile istorice îi transformă aparentele însemnări adolescentine în pagini de jurnal intim, cu semne de roman.