Costi Rogozanu | BookMag

Ce s-a ales de Dumnezeu şi de Joy Division?

Cartea lui Boris Buden, Zonă de trecere. Despre sfârşitul postcomunismului, a picat perfect în România acestui 2012 în care opoziţia Est-Vest a părut să prindă contur din nou. Şi de cînd a fost tradusă pare să tot ofere răspunsuri simple unor situaţii aparent complicate. Buden nu a făcut altceva decît să descrie diverse nuanţe poscomuniste în spaţiul ex-iugoslav (Buden e croat, dar are o activitate mult peste graniţele ţării de origine, publică şi e prezent constant în scena publică germană sau austriacă).

„Nu, nu va fi război, sînt prea complexe relaţiile financiare“. Am mai auzit asta?

Ian Morris e un autor generos. Nu pierde vremea cu dezvoltări în o mie de cărţi a fiecărei frînturi de idee. A strîns în De ce vestul deţine încă supremaţia tot ce se putea: experienţa de arheolog, lecturi critice ale confraţilor istorici, ipoteze interesante, idei, filme şi cărţi SF care-l pasionează sau amuză, parabole, pilde pline de învăţăminte. Morris e un show man academicos. De aia v-aş sfătui să nu vă lăsaţi speriaţi de cele peste 500 de pagini.

Ion Ianoşi: „Dacă lumea trăită de mine a fost rea, nici cea pe care încă o contemplu azi nu e bună“

E unul dintre cele mai bune titluri de carte românească din ultima vreme: Internaţionala mea. Sintagma acoperă perfect ce se ştie şi cum se prezintă Ion Ianoşi, profesor de filozofie cunoscut, asumat de stînga, mereu dornic de argumentaţie atunci cînd aude anticomunişti isterici înjurînd fără rost la răposatul Marx. Memoriile lui Ianoşi, de peste 800 de pagini, pot speria dar eu spun că avem mai multe categorii de cititori care ar putea fi interesaţi:

Ce să citeşti dacă n-ai mai deschis o carte de literatură după ce-ai terminat-o cu BAC-ul?

E o întrebare bună pusă de un prieten. Mulţi posibili cititori ar putea fi descrişi cam aşa: de la BAC n-au mai deschis o carte de literatură. Au citit strict texte de specialitate care i-au ajutat sau texte de distracţie. Nu s-au mai atins de literatură. Ştiri, analize, textuleţe supid amuzante. Zona ficţională a fost saturată cu filme. Deci pauză mare de literatură. Ce le-aş recomanda celor care vor totuşi să reintre în ritm cu cititul.

Coetzee şi cazul Michael K

Coetzee e agasant, atinge problemele grave fără să le atingă. Scrie despre apartheid fără să scrie propriu-zis despre asta. Crede în scriitorul ca un filtru fin, neutru, neimplicat, moralist, evazionist chiar, al realităţii. Dar e un clasic. Şi, ascultaţi-mă, fuga de clasici seamănă cu fuga de bacalaureat. Nu există evadare fără daune colaterale.

Cea mai bună carte de referendum

Eseu despre luciditate e o (contra)-utopie destul de des citată de comentatori. Un text superb al lui Saramago despre un blocaj strict democratic, strict legal generat de o decizie ciudată a cetăţenilor capitalei Portugaliei de a vota alb.

Ce mi-ar fi plăcut să citesc pe la 12-13 ani

Cărţile de popularizare a ştiinţei, asta căutam ca nebunul la 12-13 ani, pe vremea lui Ceaşcă. Şi nu eram singurul - drogul ştiinţific era încă alimentat de mersul pe Lună, de lupta „ştiinţifică dintre URSS şi SUA. Între timp au venit diverşi contabili şi au spus că e prea scump - speranţa unei misiuni pe Marte merge spre China.

Amintirile lui Crohmălniceanu
Lectură obligatorie

Dacă nu aţi citit-o pînă acum, lăsaţi tot deoparte şi citiţi-o. E vorba despre Amintirile deghizate ale lui Ovid S. Crohmălniceanu (o nouă ediţie, prima dată a apărut în ’94). Nu e pentru liceeni care vor să dea BAC-ul şi apoi să uite că există literatură. Deşi eu le-aş recomanda-o ca să vadă ce lume complicată şi nebună a crecut în unele momente literatura română, cel puţin în cele două mari perioade de maximă glorie, glam, putere: interbelicul şi, mai mult, comunismul. Lumea starurilor pop păleşte rapid numai dacă urmărim relatările despre un Ion Barbu care-şi număra „nimfele pe care le-a străpuns cu lancea şi ajungea pe la 3000 şi ceva – memorialistul notează hîtru că nu mai ştie exact numărul spus de poet.

Peştera din mall

Romanul Peştera al lui Jose Saramago face parte din seria începută în 1995 cu Eseu despre orbire şi continuată cu Toate numele sau Intermitenţele morţii. Ce s-a schimbat din 95? Trecerea la parabolă (anticipată totuşi şi mai devreme în Pluta de piatră), renunţarea la textul realist-magic-istoric din Istoria asediului Lisabonei sau Memorialul mînăstirii, adică acel Saramago deja clasicizat, premiat cu Nobel etc.

Cele mai dragi animale literare

Istoria literaturii produce periodic personaje-animale memorabile. Bineînţeles, mai toate sînt antropomorfizări, exemplificări ale omenescului, ale „caracterului în cele mai pure forme. Dar nu asta facem tot timpul şi cu animalele de lîngă noi? Aşadar, animale imposibil de uitat:

Antidot împotriva profeţilor falşi

Librăriile s-au umplut şi la noi de ceva ce blochează întotdeauna o luptă consistentă de idei. Aşa, ca pe nişte cavaleri ai delirurilor de toate felurile, i-aş pune într-o barcă pe Puric şi a sa mistică de selfhelp pentru corporatişti şi foşti ţărănişti. De cealaltă parte ar sta ateii profesionişti apucaţi, gen Dawkins. Zgomotul făcut de ei îngroapă studiile serioase filozofice, teologice, eseurile cu adevărat vii şi novatoare într-un domeniu în care fie erudiţia, fie vioiciunea sclipitoare joacă rol determinant.

Un spectru bîntuie lumea…

Putere, sex, bani. Intri cu triada asta la luptă şi contează foarte mult cît de în forţă, cît de serios poţi să ataci problema, fără să te fereşti de clişee, cît de bine poţi să navighezi prin locuri comune şi …

Autor: Costi Rogozanu