Sunt scriitori care fac totul să pară uşor. Şi sunt scriitori care fac totul să pară uşor pentru că au o tehnică. În tiparul ăsta din urmă intră Alexandar Hemon, scriitorul american (de origine bosniacă) prezent deja în librăriile de la noi cu două titluri: Omul de nicăieri şi Proiectul Lazarus.
În Proiectul Lazarus te loveşte transparenţa mecanismului. Seamănă cumva cu ceasurile acelea cu capace transparente prin care vezi fiecare rotiţă cum se mişcă. Avem pe de-o parte o poveste a unui Lazarus Averbuch, ucis misterios de poliţia din Chicago după ce acesta vizitează casa unui şerif. Este împuşcat pentru că şeriful se simte ameninţat de fizicul băiatului – este descris şi în presa locală ca având o fizionomie „tipic anarhistă”. Averbuch se refugiase în America împreună cu sora lui, Olga, după ce scăpaseră de pogromul de la Chişinău din 1903.
Cealaltă dimensiune a romanului este documentarea pe acest subiect. Un scriitor, alterego transparent al lui Hemon (plecat din Bosnia, stabilit în America), îşi pierde jobul (dar are o soţie americancă medic neurochirurg care-l întreţine), ia o bursă şi pleacă spre Chişinău ca să caute urmele acelui evreu misterios care scăpase de grozăviile estului ca să fie răpus mai târziu de paranoia americană anti-anarhie. De fapt, bursa îi asigură un drum aproape gratuit către ţara natală, Bosnia şi Herţegovina. Locurile natale îl bântuie exact ca bancurile cu Mujo (un soi de Bulă bosniac).
O bifurcaţie simplă drept structură a cărţii. Hemon lucrează de aici cu ramificaţii fine. Prietenul bosniac care îi reia povestea ţării natale prin snoave, legende urbane, amestecate cu realităţi sordide ale războiului, ale mafiei rezultate din război. Fantoma soţiei pe care scriitorul-personaj o iubeşte dar pe care o simte departe – şi alienare conjugală tipică, şi alienarea străinului ajuns în SUA care ştie că nu se va acomoda complet în veci.
Loviturile de graţie vin pe linie poetică. Hemon presară mersul sigur şi previzibil al poveştilor cu sintagme memorabile, exact ca la cursurile de creative writing. Până la urmă, omul nici nu ascunde în interviuri, intervenţii publice, că miza lui rămâne acomodarea cu noua ţară, scrisul în engleză etc. Compensează poetic fiecare vacuum: despre tradiţiile bosniace desfăşurate artificial în întruniri ale emigranţilor din Chicago, scrie că sunt conservate precum musculiţele în răşină.
Sau, despre întâlnirea cu nişte fete în holul unui hotel ucrainean, iarăşi comic şi pătrunzător: „Şi-au dat cumva seama că suntem americani, în acelaşi fel în care ne-am dat noi seama că ele sunt prostituate.”
Şi tot extrem de fine sunt descrierile relaţiilor cu America şi cu soţia sa, reprezentantul din oficiu al noii ţări-mamă. O scenă teribilă e când după o ceartă el fuge de acasă şi-şi dă seama că e complet descoperit pentru că nu are job. E greu să fugi de acasă. E şi mai greu să n-ai un job la care să te duci a doua zi de dimineaţă. Aşa că se întoarce la soţie implorând iertare.
Nu în ultimul rând, descrierea Chişinăului are părţi savuroase. Iată câteva personaje pe care le veţi recunoaşte imediat: „Între timp, o gigantică Toyota Cherokee sau Toyota Apache sau Toyota Vreun alt Trib Exterminat a parcat pe trotuar şi geamurile fumurii tremurau în ritmul unei muzici violente de futai. (…) Şoferul care a ieşit din Toyota arăta previzibil, ca o versiune second-hand a şefului. Fuseseră probabil făcuţi în aceeaşi fabrică, într-o pivniţă de vinuri transformată în linie de producţie, unde asamblau indivizi independenţi special proiectaţi pentru provocările pieţei libere şi ale democraţiei”. Pentru un astfel de fragment, merită să citeşti vreo 200 de pagini.
Hemon nu e noul Nabokov (şi mai găsiţi tot felul de etichete ridicole pe net). Dar e un tip care se joacă bine cu autenticul, descrie verosimil, bine decojită de propagandă, situaţia celui plecat din Est pentru acea obsedantă-viaţă-mai-bună-americană. Nu se prezintă ca un scriitor care să facă inimile să bată cu putere, care să fanatizeze cititori. E doar un tip care a reuşit să repună întrebări fundamentale prin intermediul literaturii, fără să fie pus la zid pentru simplism.