Cât de bine se vinde nefericirea

Cât de bine se vinde nefericirea

Editorul Simon & Schuster și vânzătorii de carte de peste ocean anunță cu mândrie că au vândut, în prima zi după lansare, 175.000 de exemplare ale cărții A Stolen Life de Jaycee Dugard.

Cartea a fost lansată pe 12 iulie și include variantele print, audiobook și ebook. În doar 24 de ore s-au vândut aproape 100.000 de ebooks, restul până la 175.000 fiind cărți tipărite și audiobooks.

Povestea care se vinde atât de bine este relatarea celor aproape două decenii de nefericire ale lui Joycee Dugard, care a fost răpită la 11 ani de infractorul Phillip Garrido și ținută captivă mai bine de 18 ani, timp în care a fost violată și torturată. În timpul captivității a născut și două fete, care au fost salvate împreună cu ea în 2009. Joycee trăiește acum cu familia ei și cu cele două copile și a scris o carte cutremurătoare, în care povestește detaliat despre iadul prin care a trecut.

Simon & Schuster a anunțat că deja a ajuns la un total de 425.000 de copii tipărite, după ce a adunat toate cererile librăriilor din Statele Unite.

Back to top