Autori în cadrul blogului elefant.ro
Psihologii distorsionate, familii dezbinate, case părăsite în care doar obiectele fotografiate mai păstrează urmele eşecului social, culpe din adolescenţă şi iubiri ilegale adună destinele risipite din romanul lui Paul Auster, Sunset Park. Toate personajele se regăsesc într-un fel sau altul în imaginea din final a cărţii, cea a soldatului întors de pe front fără mâini incapabil de a duce o existenţă firească în lipsa unui ajutor.
Urâţii este prima carte a unei trilogii care face parte din literatura distopică. Dar la fel de bine ar putea fi un articol mai vast dintr-un ziar al vremurilor noastre. Pentru că tratează un subiect actual şi cât se poate de real. Frumuseţea perfectă versus urâţenia normalităţii. Societatea s-a defectat în urmă cu câteva zeci de ani, când a hotărât că numai femeile slabe, cu chip de înger drogat şi picioare străvezii sunt cele frumoase, singurele care merită atenţie, reginele lumii lor şi ale lumilor altora. Numai frumoşii au şanse la ce este mai bun, aparenţele contează într-o majoritate covârşitoare, dinlăuntrul nu mai contează, frumos sau urât, numai partea din afară, îngrijită, educată, cultivată cu grijă. Este primul impact pe care îl ai cu o persoană, ar fi bine să fie agreabil, nu e aşa? Urâtul trebuie înlăturat, ascuns, corectat.
„S-ar putea s-o țin așa la nesfârșit. Să nu știi că ceva e al tău, decât după ce te-ai descotorosit de el - Holly Golightly. Despre acest roman micuț, Mic dejun la Tiffany, s-a scris mult, s-a făcut și un film celebru cu Audrey Hepburn. Norman Mailer (de două ori laureat cu premiul Pulitzer) considera că Truman Capote a fost „cel mai perfect scriitor al generației sale, referindu-se la stilul prozei acestui roman. Chiar Truman Capote, mărturisind că a avut două cariere ca scriitor, susținea că Mic dejun la Tiffany a fost un moment de cotitură, romanul fiind începutul celei de a doua cariere. Și credea acest lucru pentru că scriindu-l, s-a apropiat cel mai mult de ceea ce el vroia să facă și unde vroia să ajungă.
Când a fost premiată cu Pulitzer, în 2000, pentru Interpret de maladii, scriitoarea americană de origine indiană Jhumpa Lahiri era o necunoscută pentru lumea literară. Premiul i-a determinat pe mulți să îi citească proza și așa au descoperit o autoare fenomenală, care nu se teme să scrie despre sentimente, senzații, nu emite maxime prețioase despre viață, nuvelele sale nu sunt amuzante, forțat inteligente sau pretențioase, pot fi citite de oricine a trecut decent prin școală. Dar! Toată scriitura asta simplă ți se insinuează în minte, îți intră în oase, îți provoacă furnicături și te trezești lăcrimând sau zâmbind în timp ce citești. Nu e minunat să poți dirija o simfonie de senzații și emoții cu doar o înșiruire de cuvinte?
Prima remarcă pe care o fac înainte de a scrie orice altceva despre această carte: acesta este cel mai ironic titlu pe care l-a avut vreodată vreun volum citit de mine, ba aş îndrăzni să spun că şi dintre cele necitite.
În Encyclopédie de l’utopie, des voyages extraordinaires et de la science fiction de Pierre Versins există o fișă intitulată „Trout, Kilgore, unde „persoana cu acest nume este dată drept scriitor american, născut „probabil în 1902, autor a nu mai puțin de 65 de romane SF, cu o bibliografie recompusă din informațiile oferite de Kurt Vonnegut Jr. în propriile sale romane. Încă ezit între ipoteza că ilustrul enciclopedist va fi redactat informațiile din acest scurt articol ca pe o glumă (comentariile amuzate nu lipsesc nici din materialele dedicate unor autori veritabili sau unor sinteze tematice cât se poate de serioase) și perspectiva ca Versins să fi mușcat o momeală extrem de tentantă, luând personajul drept adevărat. Adevărat ca om și autor, vreau să spun, fiindcă el e întru totul verosimil ca personaj.
E o întrebare bună pusă de un prieten. Mulţi posibili cititori ar putea fi descrişi cam aşa: de la BAC n-au mai deschis o carte de literatură. Au citit strict texte de specialitate care i-au ajutat sau texte de distracţie. Nu s-au mai atins de literatură. Ştiri, analize, textuleţe supid amuzante. Zona ficţională a fost saturată cu filme. Deci pauză mare de literatură. Ce le-aş recomanda celor care vor totuşi să reintre în ritm cu cititul.
Destina nu este altceva decât o fantezie scrisă convingător. Ceea ce e mare lucru în cărţile literaturii zilelor noastre, care se întrec în amănunte impresionante şi exotice, dar care nu conţin echilibrul şi şarmul credibilităţii.
Sunt cărți care te mângâie, cărți care te zdrobesc, altele care trec peste tine precum o ploaie de vară, dar cele mai importante sunt cărțile care îți pătrund în minte și își deschid un sertar doar al lor.
Când citești însemnările, gândurile sau doar ideile unui Papă trebuie cumva să iei aminte la ceea ce are de spus. Din fericire, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre înțelepții care au putut comunica și pe înțelesul novicilor anumite norme/reguli/dogme religioase. Pontificatul său a durat 26 ani (1978 - 2005) și a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice.
Pământul oamenilor liberi al autoarei franceze de origine română Liliana Lazăr este încă un roman care aduce în prim-plan perioada comunistă a României. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca, din satul Slobozia, de lângă Iași. După ce a comis o crimă, el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist.
Cu o imaginaţie care anulează orice limită a posibilului, construind o lume în care miticul este deformat de fiinţe cu origini obscure şi inexplicabile, José Donoso scrie una dintre cele mai incitante cărţi de ficţiune a spaţiului sud-american şi nu numai. Obscena pasăre a nopţii îşi duce cititorul prin toate stările unui purgatoriu al lecturii, îl înspăimântă cu creaturi care depăşesc orice sferă a umanului, îl pierde prin nivelele şi identităţile personajelor care se confundă tocmai atunci când crezi că le-ai dat de capăt, îi închide orice portiţă de scăpare spre o lume firească a înţelegerii.