Mecanismul prin care devenim mai îngăduitori şi mai atenţi cu cărţile pe care le citim nu-i greu de descifrat. Dacă romanul pe care vi-l recomand azi ar fi fost semnat de vreun nume cu rezonanţă nordică, dintr-o dată ar fi beneficiat de mult mai multă răbdare şi atenţie. Dar e semnat „Caius Dobrescu, aşa că devenim din start neîndurători. Pentru că românii nu ştiu să scrie thriller, nu? Pentru că apar spioni, savanţi nebuni, securişti români prin America şi de pelteaua asta ne-au săturat şi ziarele, şi scriitorii de duzină. Are acţiune, nuanţe poliţiste, mistere, numai lucruri în care sîntem consumatori-experţi. Încă un motiv să fim exigenţi din oficiu, nu?
De azi, BookMag va publica în exclusivitate recenziile de carte semnate de Antoinette Taneva-Nandris, scriitoare de origine bulgară, specialistă în opera lui Marin Preda şi autor invitat al cărţii Patru femei, patru poveşti de Aurora Liiceanu.
Sau poate o verişoară de gradul II? Căci asta pare a fi noua adolescentă megică a literaturii pentru copii. Oksa Pollock, personaj conturat cu grijă şi imaginaţie, are ambiţii mari. Deşi poate la început nu ai crede.
Voicu Bugariu a scris nu demult o carte intitulată Literați și sefiști. Cu toate limitele ei, e aici o încercare de vizualizare a domeniului SF din România sub aspect sociologic, cu intenția vădită de a trage concluzii valabile pentru o tipologie culturală. O confruntare de mentalităţi se și subintitulează volumul, iar sensul acestei confruntări este văzut în disjuncția – foarte clară pentru autor – între domeniul literaturii tradiționale și cel al SF-ului, considerat din principiu a fi altceva.
Scriitorii americani Tennessee Williams, F. Scott Fitzgerald, Eugene O'Neill, William Faulkner și Ernest Hemingway erau alcoolici înrăiți, poeții Coleridge și Keats erau opiomani, la fel ca și autorii Marcel Proust și Edgar Allan Poe, iar pictorul Vincent Van Gogh a băut absint până și-a pierdut mințile. Sunt doar câteva exemple de celebrități culturale care și-au legat destinul de așa-zise stimulente ale creativității. Culmea, nu există dovezi că ar fi produs vreo operă magnifică în timpul vreunei beții. Poate doar bilete de amor sau autografe pe șervețele.
Toată lumea a auzit de Dracula. Fie a citit cartea, fie a văzut unul dintre nenumăratele filme dedicate contelui transilvan. Dar puţini oameni ştiu câte ceva despre Bram Stoker. Avem de-a face cu unul dintre puţinele cazuri în care opera a împins în umbră autorul. Scurtele notiţe tipărite pe coperta cărţii ne oferă câteva date biografice, din care rezultă (în primul rând) că Abraham Stoker era irlandez. Ca urmare, am rămas cu impresia (impresie împărtăşită de mulţi alţii) că Stoker şi-a petrecut existenţa obscură în Dublin – sau în vreun orăşel cu nume imposibil de pronunţat – şi că, într-un moment de plictiseală, a citit un volum de memorii de călătorie ale cuiva care colindase estul Europei.
Ce faci, ca dascăl, pentru a convinge un copil să iubească lectura? Cum îl atragi către carte, fără să i se pară că îl invadezi cu pretenții aberante? Cum îi spui că deocamdată trebuie să urmeze și programa școlară rigidă, dar poate să citească ce vrea el în timpul liber, numai să citească? Cum îi argumentezi de ce îi trebuie Ion de Rebreanu, ori Baltagul lui Sadoveanu, Miorița, Calistrat Hogaș, Agârbiceanu, Slavici, Negruzzi…când el trăiește în era fantasy, sci-fi și tot ce ține de autorii enumerați i se pare amuzant și anacronic? Dacă tot vorbim de autorii care au făcut istoria literaturii române, de ce autorii contemporani sunt ignorați? De ce doar Nică este exemplul perfect pentru „copilăria copilului universal, iar Tom Sawyer nu e deloc pomenit?
Sunt un admirator declarat al lui Koontz. Şi, spre deosebiră de mulţi dintre cei care i-au apreciat opera de început (mai macabră, cu mai multe elemente horror), sunt foarte încântat de ultimele sale scrieri, mai optimiste şi cu un strop de filosofare în ele. Romanul Cu sufletul la gură este un exemplu tipic de thriller koontzian.
Colaboratorii noștri Prof.Dr. George Puia Negulescu, Prof.Dr. Gheorghe Mencinichopschi, Dr.Șerban Puia Negulescu vă recomandă următoarele ingrediente ale unei nutriții sănătoase: uleiul de măsline și uleiul de floarea soarelui.
Când cotrobăim uneori prea adânc în vieţile necunoscuţilor de lângă noi, ar trebui să ştim că secretele au colţi. Micuţele comori au poveşti care ar trebui să le rămână ataşate doar lor, să nu mai scoată capetele în realitate, ca nişte mici monştri lacomi şi încrâncenaţi. Flan este o femeie dintr-o suburbie modestă americană, care are ca meserie, dar şi ca pasiune, achiziţionarea unor cutii cu obiecte care au aparţinut altor personaje şi, apoi, vânzarea la bucată a suvenirurilor care însemnaseră cu siguranţă mult pentru alţii. Organizează mici târguri în faţa casei. Aşa e universul ei, nu foarte larg, nu foarte spectaculos, între un soţ un strop dificil şi doi copii mici, iar bucuria ei principală este să deschidă cu nesaţ cutiile cu surprize şi să se minuneze de conţinutul lor. O viaţă care încearcă să reintre în normal, după atacurile de la 11 septembrie 2001, chiar în zilele în care lumea se rearanjează.
Contrar tuturor comentariilor din presa internațională despre butoiul de pulbere din Orient, Iranul este o țară fascinantă, controversată și pașnică. Este un loc încărcat cu mistere și mituri milenare, pe care mulți vor să-l simtă, dar puțini au această șansă. Printre acești puțini s-au aflat recent și Daniela și Mihai-Adrian Buzura, care au călătorit în zonele cele mai puternic impregnate cu istorie din vechea Persie.
La sfârşitul anilor ’90, Sufiah Yusof, o puştoaică de 13 ani genială la matematică, ajungea pe prima pagină a ziarelor din Anglia, fiind una dintre cei mai tineri studenţi admişi vreodată la Oxford. Însă tatăl ei imigrant a insistat că fata nu avea un talent ieşit din comun, punându-i succesul pe seama unui program strict de educaţie acasă menit să o protejeze de „iluziile primejdioase şi frivole ale culturii occidentale. Acest regim de studiu includea menţinerea temperaturii din casă la un nivel foarte scăzut pentru a spori concentrarea, precum şi interzicerea sitcom-urilor şi telenovelelor americane, din moment ce tatăl susţinea că acestea „tulbură emoţiile.
